Craiova: Ford cere amânarea cu un an a investiţiilor în fabrica de automobile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania ar fi solicitat autorităţilor române prelungirea cu un an a perioadei în care trebuia să implementeze investiţii totale de 675 de milioane de euro. Potrivit Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului , termenul de finalizare al obligaţiilor Ford este martie 2012.

Deşi susţine de fiecare dată când are ocazia că îşi va menţine angajamentele asumate în faţa statului român şi a oltenilor pentru fabrica de automobile de la Craiova, o nouă informaţie despre mersul renegocierii contractului de privatizare, cerută de compania americană, este menită să zdruncine încrederea craiovenilor. Potrivit unor surse implicate în negociere, citate de Mediafax, Ford ar fi cerut prelungirea cu un an a perioadei de implementare a investiţiilor asumate prin contract. Americanii vor practic să finalizeze investiţiile pe care trebuiau să le facă la Craiova până în martie 2012 în primăvara anului următor. Motivul? Criza financiară globală care a afectat serios piaţa auto mondială. Ford avea dreptul să invoce ceea ce este denumită în contract la articolul 16 „forţa majoră”, situaţii care includ, printre altele, „tendinţe defavorabile în piaţă, ca de exemplu modificări defavorabile semnificative cu privire la cererea în industrie/pentru segmentul din industrie respectiv”.

Ford schimbă foaia un pic

Pe de altă parte, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului recunoaşte că până acum au avut loc întâlniri între Comisia de negociere desemnată de Guvern şi Ford, însă nu a precizat nimic despre discuţiile purtate. După ce în presă au apărut informaţii conform cărora americanii vor amâna lansarea noului autoturism, programată pentru această vară, Ford şi-a nuanţat declaraţiile, precizând faptul că producţia va depinde cererea de pe piaţa auto. „Angajamentul pe care Ford şi l-a asumat faţă de Craiova şi România rămâne neschimbat . Astfel, planul nostru este acela de a îndeplini angajamentele asumate în privinţa locurilor de muncă, a investiţiei şi a capacităţii de producţie(...). Ne aşteptăm ca activitatea la fabrica Ford de la Craiova să se intensifice pe măsura ce piaţa auto îşi revine”, au declarat oficialii Ford.


Obligaţii asumate de Ford


Potrivit contractului de privatizare actual, Ford trebuie să facă în termen de patru ani de la data finalizării tranzacţiei investiţii tehnologice de 675 de milioane de euro, pe lângă cele de mediu. Ford s-a angajat să atingă un volum de producţie de 250.000 de automobile până în martie 2012, riscând în caz contrar daune de până la 25% din preţul de cumpărare.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite