Craiova: Mâine, ziua Z la Universitatea: Cine va fi antrenor?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Mititelu nu s-a decis încă în privinţa antrenorului
Adrian Mititelu nu s-a decis încă în privinţa antrenorului

După spusele patronului Adrian Mititelu, mâine ar trebui să fie ultima zi în care se va face public numele noului tehnician al Ştiinţei. Până acum însă, nicio informaţie concretă şi, mai ales, oficială, nu a venit din partea conducerii clubului din Bănie.

Situaţia de la Universitatea Craiova rămâne în ceaţă, fiind şanse mari ca echipa să încheie anul fără antrenor. După ce varianta Victor Piţurcă nu mai pare de actualitate, finanţatorul Adrian Mititelu a pomenit de trei-patru antrenori din Benelux care s-ar plia pe stilul de joc al alb-albaştrilor. S-au vehiculat nume ca Enzo Scifo, Luc Nijholt şi, mai nou, Mark Wotte, toţi liberi de contract şi aflaţi în vizorul grupării oltene.

Problemele financiare prin care trece clubul par să fie motivul principal pentru care intenţia lui Mititelu de a aduce un nou antrenor nu s-a materializat până acum, deşi a fost stabilit ca termen limită data de 30 decembrie. Totul depinde şi de banii care se vor primi pe Florin Costea, iar transferul atacantului vâlcean întârzie şi nu pare să se concretizeze mai devreme de săptămâna viitoare.

Nu ştiu ce să spun, nu este treaba mea. Nu eu decid antrenorul. Cu siguranţă o listă de tehnicieni se află pe biroul patronului, iar el este cel care alege. Nu ştiu nici când se va decide, astăzi, mâine sau după Anul Nou“, a precizat Vlad Roşca, directorul sportiv al Ştiinţei.

Nici situaţia antrenorului Eugen Neagoe nu este clară. Demis la finalul turului, el nu şi-a reziliat contractul, rămânând la dispoziţia clubului. „Totul depinde de decizia conducerii. Aştept o discuţie pentru a clarifica situaţia mea“, a spus Neagoe, care nu exclude varianta de a continua şi din retur la Universitatea.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite