Craiova: UPDATE Trupul scafandrului înecat, găsit de salvatori de la Constanţa şi Craiova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trupul lui Emil Bondrescu (36 de ani), căutat de mai bine de 36 de ore în apele lacului Fântânele, unde scafandrul a făcut ultima scufundare, a fost localizat.

Ora 12.00 Trupul neînsufleţit al lui Emil Bondrescu, fostul şef al scafandrilor din cadrul ISU Dolj, a fost adus la suprafaţă de colegi. Mai bine de 30 de oameni l-au căutat timp de trei zile.

Revenim cu amănunte.

Ora 11.00 În urmă cu puţin timp, scafandrii de la barajul Porţile de Fier au scos din apă masca de oxigen şi s-au întors în lac pentru a aduce la suprafaţă trupul lui Emil Bondrescu.

Pentru a veni în ajutorul scafandrilor de la Inspectoratul pentru Situaţii de urgenţă Dolj, care au căutat neîncetat în apele lacului trupul lui Emil Bondrescu, familia celui dispărut a solicitat iniţial intervenţia unor scafandri de la Severin. Aceştia nu au mai intrat însă în apă, considerând că misiunea este una extrem de periculoasă. O nouă încercare de a scoate trupul bărbatului la mal va fi făcută astăzi, când o echipă de scafandri sosită de la Constanţa va încerca să se scufunde în zona stăvilarului unde se presupune că este prins trupul lui Emil Bondrescu.

Emil Bondrescu, comandantul Gărzii Intervenţie din cadrul Detaşamentului 1 Craiova a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, fusese solicitat de o firmă care are în concesiune lacul să se  scufunde, pentru a fixa o pânză geotextilă la un stăvilar, necesară pentru a regla presiunea apei. La a patra scufundare, bărbatul, un scafandru experimentat, nu a mai ieşit la suprafaţă.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite