Craiova: Walter, vânătorul Ştiinţei. Vezi povestea celor trei fraţi Găman

Valerică Găman, la vânătoare cu tatăl său

Fundaşul Craiovei şi al naţionalei de tineret, Valerică Găman, căruia apropiaţii îi spun Walter, se pricepe foarte bine să tragă şi cu arma. Pasiunea a deprins-o de mic, tatăl său, poliţist de meserie, luându-l mai mereu la vânătoare pe Valerică, dar şi pe ceilalţi doi fraţi mai mari.

Valerică Găman (21 de ani) este mezinul familiei şi, ca şi fraţii săi, Irinel (23 de ani) şi Cătălin (25 de ani), a ales aceiaşi meserie: fotbalul. „Niciunul nu a vrut să se facă poliţist“, se plânge tatăl, care lucrează de 34 de ani în MAI.

„Valerică aş fi dorit să fie fată, pentru că mai aveam deja doi băieţi. Dar nu a fost să fie. Acum este cel mai titrat dintre toţi şi îi prevăd o carieră strălucită“, adaugă bucuros Găman senior.

Irinel joacă tot la Universitatea Craiova, fiind căpitanul echipei a doua, în timp ce Cătălin, după ce a debutat la 17 ani la FC Extensiv, s-a lăsat pe parcurs de fotbal şi s-a axat pe arbitraj, meserie pe care o practică de 12 ani.  

„Îi îndesam pe bancheta din spate şi îi duceam la fotbal“

Valerică Găman a început fotbalul o dată cu fratele său mai mare cu doi ani, Irinel, la CSS Craiova.

„Am pătimit mult cu ei. Un an am făcut naveta cu cei mici de la Băileşti la Craiova pentru a se ţine de fotbal. Pe Irinel şi Valerică îi urcam dimineaţa în maşină mai mult adormiţi. Le cădeau şi pacheţelele cu mâncare din mână. Îi îndesam pe bancheta din spate şi îi duceam la CSS. Pe drum adormeau şi se loveau cap în cap. După antrenament, îi luam înapoi la Băileşti, pentru că de la ora 13.00 erau la şcoală. Dar niciodată nu au fost tentaţi să renunţe“, îşi aminteşte tatăl, Valerică Găman senior.

„Sunt cuminţi ca fetele mari“

Acesta şi-a luat copiii peste tot, de la vânătoare, până la petrecerile Poliţiei. „Walter trage foarte bine cu arma. A învăţat de mic. La fel şi fraţii săi. Dar cel mai mult sunt mulţumit că se ţin de sport şi mă ascultă. Sunt cuminţi ca fetele mari. Nu fumează, nu bea, nu se duc prin discoteci. E adevărat că şi eu am fost mai sever cu ei, prin prisma meseriei, i-am ţinut din scurt, dar acum îmi mulţumesc“.

În schimb, mama a fost mai apropiată de băieţii ei. „Am renunţat la o carieră în avocatură ca să fiu lângă ei şi să-i cresc aşa cum trebuie. Le-am fost apropiată şi nu le-a lipsit nimic. Cumpăram câte 20 de perechi de teneşi pe lună, pentru că-i rupeau în câteva zile“, susţine Ioana Găman.

Valerică se speria de Moş Crăciun

Când veneau sărbătorile de iarnă, tatăl îşi lua în primire rolul de Moş Crăciun. „Eu făcem pe Moşul. Când intram în cameră, Valerică se pitula în spatele patului de frică şi de acolo spunea poeziile. Treptat, a prins curaj şi s-a apropiat, dar şi-a dat şi seama că sunt eu. Cum am ieşit din cameră, cum a întrebat-o pe maică-sa «de ce Moş Crăciun are verighetă ca a lu’ tati» Anul următor nu l-am mai putut păcăli“, povesteşte Valerică senior.

„Walter“ a fost impus în echipă de Mititelu

Valerică Găman a reuşit cu FC Braşov al doilea său gol pentru Ştiinţa, după cel cu Oţelul, din urmă cu două sezoane. A debutat în prima ligă pe 8 martie 2008, la Uziceni (Unirea - Craiova 2-2), dar abia din sezonul următor a prins primul unsprezece. Pentru asta, patronul Mititelu a forţat mâna antrenorului de atunci, Nicolo Napoli.

O dată intrat în echipă, tânărul fundaş nu şi-a mai pierdut locul, mai mult, el având cea mai rapidă ascensiune din fotbalul românesc, în numai şase luni ajungând din Liga a IV-a direct la naţionala mare. La 19 ani, Valerică Găman a fost convocat de Piţurcă pentru meciul oficial cu Franţa din preliminariile CM 2010, însă nu a apucat să debuteze. A făcut-o ulterior la tineret, devenind jucător de bază în trupa lui Săndoi, pentru care a şi marcat un gol în aceste preliminarii.

A plătit operaţia de 2.000 de euro a fratelui său

Fraţii Găman susţin că nu s-au certat niciodată şi că se ajută unul pe altul. Pentru că el câştigă cel mai bine, mezinul Valerică este şi cel care îşi ajută cel mai mult fraţii. După ce Irinel Găman s-a accidentat pe când juca în Zăvoi, iar cei de la CSM Vâlcea nu au ştiu ce să-i facă, „Walter“ a suportat spitalizarea la Bologna şi operaţia.

„Era chinuit de o pubalgie, iar ăsta mic l-a trimis mai întâi la Bucureşti, la medicul naţionalei, şi apoi în Italia. El a plătit totul, aproape 2.000 de euro, iar Irinel s-a recuperat rapid, iar acum poate să joace din nou“, spune cu mândrie mama, Ioana Găman. „Toate cardurile stau la mine, dar niciodată nu am avut discuţii“, adaugă fratele cel mare, Cătălin.

Irinel cânta la petrecerile Poliţiei

Dintre cei trei fraţi Găman, Irinel s-a remarcat şi prin vocea sa. Cânta de mic, iar tatăl îl lua cu el la petreceri. „Pe Irinel îl mai luam cu mine, când era mic, pe la petrecerile pe care le făcem cu colegii din Poliţie. Avea voce şi îl puneam să cânte. Când începea nu se mai oprea. Cred că poate să se apuce de muzică după ce se lasă de fotbal. Are viitorul asigurat“, spune zâmbind Găman senior.

Pe Irinel Găman a pus ochii Sorin Cârţu încă de la juniori, tehnicianul luându-l la FC Argeş. „Ghinionul meu a fost că m-a accidentat Crivac. M-a călcat pe claviculă şi am stat patru luni, apoi m-a cerut Universitatea înapoi“, spune Irinel Găman, care a debutat la Craiova într-un meci cu Rapid, în Giuleşti (1-1), în august 2006, fiind eliminat după ce a primit două „galbene“ în patru minute.

„Walter“ se închide în cameră şi plânge după fiecare înfrângere

Valerică Găman este foarte mofturos, când vine vorba de mâncare. „Nu mănâncă orice. Supa trebuie să fie făcută cu zece minute înainte de a veni el, altfel nu mai mănâncă. La fel şi grătarul. În rest, trebuie să aibă permanent fructe“, spune mama.

Când Universitatea pierde, niciun membru al familiei nu mai poate vorbi cu Valerică. „Se închide în cameră şi nu-l mai deranjează nimeni. Stă supărat, plânge, nu te mai poţi înţelege cu el. Nu doarme, se consumă“, a adaugă Ioana Găman.

Fundaşul Ştiinţei are camera decorată în alb-albastru, iar într-un colţ şi-a amenajat un mic altar cu icoane, unde se roagă în fiecare dimineaţă şi seară. Nu renunţă la minge nici acasă. „Se joacă în cameră cu mingea, mai sparge câte ceva şi adoarme cu ea la cap“, încheie mama.