Craiova

articolul anterior articolul urmator

Criminala de la metrou încă nu a fost supusă unei expertize psihiatrice. Magdalena Şerban nu recunoaşte acuzaţiile care i se aduc

2
24 Dec 2017 08:33:37
Autor: Andreea Mitrache
Magdalena Şerban a ffost arestată pentru omor şi tentativă de omor
Magdalena Şerban a ffost arestată pentru omor şi tentativă de omor

Magdalena Şerban, în vârstă de 36 de ani, din Craiova, a fost arestată pe data de 13 decembrie pentru omor şi tentativă de omor. Femeia are tulburări de comportament şi nu îşi poate controla ieşirile violente.

Magdalena Şerban a împins pe data de 12 decembrie o tânără din Dolj sub roţile trenului, în staţia Dristor. Alina Ciucu, în vârstă de 25 de ani, din comuna Ostroveni, a murit pe loc. Cu câteva ore înainte a împins-o pe Alexandra spre linia de metrou în staţia Costin Georgian, însă aceasta a opus rezistenţă şi a scăpat cu viaţă.

Criminala de la metrou a fost arestată pe data de 13 decembrie, însă până în momentul de faţă nu a fost expertizată psihiatric. Femeia are tulburări de comportament şi nu îşi poate controla ieşirile violente şi nici nu îşi recunoaşte acuzaţiile care i se aduc. Magdalena Şerban a atacat la spitalul din Penitenciarul Jilava trei femei care îi asigurau paza, fără să fi avut cu acestea un conflict.

Potrivit rudelor Magdalenei Şerban, femeia a fost internată într-o clinică de psihiatrie din Madrid în 2009, unde ar fi fost tratată pentru o depresie severă. „Fata mea a plecat din Craiova în 2008, în Spania, iar acolo a păţit ceva groaznic. O traumă, ceva, de atunci s-a îmbolnăvit. A vrut să facă greva foamei ca să moară. N-a vrut să mai trăiască. Nu a vrut să meargă la spital şi au luat-o cu forţa. N-a vrut să mai audă de noi. Nu ne băga în seamă, nu voia să vorbească cu noi. N-a vrut să stea de vorbă cu nimeni din tot neamul. Fata a stat 4 luni internată la spitalul de psihiatrie din Madrid. Tatăl ei a stat doi ani acolo cu ea. Tatăl a sperat că îşi va continua tratamentul. Acum o lună a venit în Craiova, depunea plângeri peste tot. Am anunţat poliţia, Salvarea, n-a vrut nimeni s-o ia, ni s-a spus că nu e un pericol“, a povestit Constanţa Şerban, mama Magdalenei Şerban.
 

   

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Utilizator Adevărul
9.01.2019, 10:24:59

Comentariu considerat abuziv.

Utilizator Adevărul
9.01.2019, 23:40:40

Comentariu considerat abuziv.

Modifică Setările