Cum alungăm ţânţarii cu soluţii ieftine. „Capcana“ din apă caldă, zahăr şi drojdie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Există multe metode pe care le putem pune în aplicare atunci când vrem să scăpăm de ţânţari. Putem prepara soluţii ce s-au dovedit a fi eficiente, putem apela cu încredere la plante, dar şi la diverse uleiuri aromatice.

Atunci când vrei să petreci o zi linştită la pădure sau când abia aştepţi să vină seara şi să ieşi afară să uiţi de canicula de peste zi, ţânţarii sunt inamicii numărul 1. Îi poţi, însă, îndepărta dacă foloseşti câteva metode simple şi ieftine.

Lumânare parfumată sau usturoi

Prima metodă destul de eficientă este să foloseşti lumânări parfumate. Ideale sunt lumânările cu ulei de citronella. Poţi să savurezi fără grijă un pahar de băutură lângă o lumânare parfumată aprinsă. Ţânţarii nu te vor mai deranja pentru că acestora nu le place fumul incolor emanat de lumânare.

Cea de-a doua metoda de îndepărtare a acestor insecte, mai puţin plăcută decât prima, dar mai eficientă, ar fi o soluţie făcută din usturoi. Trebuie să zdrobeşti câţiva căţei de usturoi şi să-i amesteci cu câteva linguri de apă. Apoi strecori compoziţia. Uleiul obţinut îl amesteci cu un litru de apă, îl pui într-o sticlă şi pulverizezi, din când în când, în locul unde stai.

Soluţia "capcană"

Pregătim o soluţie din 200 ml apă caldă, 100 g de zahăr brun sau alb, 1g de drojdie de bere. Luăm o sticlă din plastic de 2 litri şi o tăiem pe jumătate. Punem soluţia în sticlă, iar partea de sus a acesteia o aşezăm invers, cu gâtul în jos. Punem capcana în zona unde stăm. Ţânţarii vor fi atraşi de dulceaţa amestecului, dar dioxidul de carbon emanat va fi pentru ei letal.

Ulei de eucalipt cu lămâie sau de lavandă

Punem câteva picături de ulei de eucalipt cu lămâie sau de lavandă într-o cană cu apă. Amestecul îl introducem într-un pulverizator şi îl aplicăm, din când în când, pe piele. Aroma uleiului va îndepărta ţânţarii.

Ce plante îndepărtează ţânţarii

Pe primul loc este lavanda, fie proaspătă ori uscată. Muşcatele şi gălbenelele şunt şi ele două plante care ţin ţânţarii la distanţă.De asemenea, de mare ajutor pot fi busuiocul, mărarul şi rozmarinul. Ţânţarii nu vă vor mai da bătăi de cap dacă veţi avea în preajmă o glastră cu stfel de plante.

Alte sfaturi

Ţânţarii mai pot fi îndepărtaţi şi cu ajutorul unui ventilator, nu le place deloc vântul. Plasele de ţânţari sunt şi ele eficiente, precum şi îndepărtarea vaselor cu apă. În cazul în car, nu aţi scăpat de pişcătura unui ţânţar, umeziţi zona cu oţet de mere sau cu sare.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite