Cum arată după reabilitare una dintre valoroasele case boiereşti din Oltenia. „Şi-au bătut joc, au mutilat-o!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa FOTO Facebook / Monumentalist
Sursa FOTO Facebook / Monumentalist

Conacul Constantin Popp, din comuna doljeană Sălcuţa, era lăsat în paragină de ani de zile. Prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală s-a reuşit reabilitarea, doar că impozantul conac a fost transformat într-o banală clădire.

Constantin N. Popp s-a născut în anul 1877, în Craiova. Doctor în drept, acesta a îndeplinit importante funcţii politice, printre care cea de prefect al judeţului Dolj (1914-1915) şi primar al Craiovei (1919). Din iniţiativa lui C.N. Popp a fost  fondată, în  anul 1907, societatea cooperativă  de credit, Banca Craiova, cu durată nelimitată şi un capital social de 500.000 de lei.

Constantin a fost fiul marelui bancher N.T. Popp care avea o avere impresionantă. Acesta din urmă i-a lăsat moştenire fiului său moşia de la Sălcuţa.

În perioada comunistă, conacul a fost naţionalizat şi a avut, pe rând, tot felul de destinaţii: sediu de şcoală gimnazială, apoi au funcţionat aici birourile cooperativei de comerţ, chiar şi o grădiniţă. După Revoluţie, conform cotidianului craiovean Cuvântul Libertăţii,  imobilul a fost revendicat şi obţinut de cele două fete ale boierului, una dintre acestea decedând la o vârstă înaintată, de 94 de ani, şi refuzând în tot acest timp să vândă imobilul. Aceasta a fost perioada în care conacul s-a degradat foarte mult. În cele din urmă, ultimele moştenitoare în viaţă, strănepoatele boierului Popp - Irina Caletzeanu, care locuieşte în Canada şi surorile France Claire Mezmorian şi Astrid Eliane Mezmorian – au acceptat să doneze clădirea de 462 de metri pătraţi, plus terenul din jurul imobilului de 5.000 de metri pătraţi. În actul de donare însă, moştenitorii au cerut ca, pe o perioadă de 49 de ani, conacul să fie conservat şi folosit doar în scopuri culturale, educaţionale şi sănătate.

Anii au trecut şi s-a ajuns la reabilitarea clădirii. Conacul Constantin Popp nu a fost înscris în Lista monumentelor istorice. Prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDL) II, Primăria Sălcuţa a reuşit să realizeze proiectul cu titlul ”Reabilitare şi extindere cabinete medicale rurale în comuna Sălcuţa, judeţul Dolj”, a cărui valoare s-a ridicat la 1.155,019,78 lei.

Ce a ieşit?

„O mizerie, şi-au bătut joc de frumuseţea conacului, nu se poate numi reabilitare, ci mutilare", spun cei de la Monumentalist, cei care au şi postat pe pagina lor de socializare fotografii cu fostul conac şi actuala clădire, vopsită în alb, cu termopane şi acoperiş din ţiglă metalică.

conac Constantin Popp

Ce spune primarul comunei Sălcuţa

„Eu nu ştiu prea multe, ştiu de la soţul meu care a fost înaintea mea primar că această casă a fost donată pentru a se folosi pentru cabinete medicale. Proiectul a fost făcut pentru reabilitare, nu pentru restaurare. Au venit mai multe echipe de la minister şi au constatat că nu se poate restaura pentru că ajungea la costuri foarte mari, exorbitante şi la un cutremur era riscant să se întâmple vreo nenorocire.. Casa nu va rămâne la nivelul care este acuma. Nu va rămâne culoarea albă, nu ştiu ce culoare va avea, constructorul va hotărî. E un contract încheiat, nu ştiu ce să vă spun mai mult", a declarat Aurica Giurcă, primarul comunei Sălcuţa.

Mii de oameni din toată ţara, dar şi din străinătate, au reacţîonat când au văzut postarea celor de la Monumentalist şi câteva sute au comentat indignaţi pozele.

„Cand te gândeşti că acest proiect a trecut printr-un birou de arhitectură, iar arhitectul a decis să ,încarce" bugetul şi cu un polistiren F15 de 35 lei baxul, ca să păstreze ,,liniile" în planul de fiabilitate energetică a clădirilor. Plan care a fost aprobat chiar de anul acesta, ca fiind obligatoriu cu acordul Ordinului arhitecţilor", a scris Nicolae Luţă din Bucureşti.

„Am crezut că l-au dărâmat şi-au construit o casă de BCA în loc. E incredibil", a comentat şi Sebastian Jivan.

„Ce or fi avut cu acoperisul ala zincat nu stiu! Era în stare bună se pare. Iar micşorarea geamurilor din stânga e un semn de sărăcie (mentală), nu materială, cred", a fost părerea lui Adrian Corocsenie.

„Nu mai e conac, e o căsoaie... O ruşine... chiar nimeni nu se sesizează... Te doare sufletul...cum poţi să faci astfel de mizerii... Mai lipsesc balustradele de inox de la terasă şi e gata", au mai comentat oamenii.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Alexandru Cumpănaşu îşi pierde controlul pe TikTok după ce un tânăr îl acuză că profită de naivitatea copiilor: Bă animalule! Nesimţitu' dracu'! VIDEO

Cuibul de sinecurişti PSD-PMP de la Ministerul Economiei

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite