Cum încearcă Dincă să demonstreze că le-a omorât „accidental“ pe Alexandra şi Luiza: „Nu judecam, m-am panicat şi nu m-am gândit să chem ambulanţa“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gheorghe Dincă a fost audiat până acum de procurorii DIICOT Bucureşti doar de două ori. Declaraţiile bărbatului de 66 ani din Caracal par trase la indigo atunci când vorbeşte despre uciderea Alexandrei şi a Luizei: „Nu recunosc infracţiunile de viol şi subsecvent infracţiunea de trafic de persoane şi infracţiunea de trafic de minori".

Prima dată, inculpatul Gheorghe Dincă a fost audiat de procurorii DIICOT Bucureşti pe data de 28 iulie, iar a doua oară pe 1 august 2019. De fiecare dată a dat câte două declaraţii, una referitoare la uciderea Alexandrei Măceşanu, iar cealaltă la uciderea Luizei Melencu.

În toate declaraţiile, Dincă a avut grijă ce a spus. Nu a recunoscut că le-a răpit pe Alexandra şi Luiza sau că le-ar fi violat. Când a povestit, de exemplu, că a lăsat-o pe Alexandra singură în casă, Dincă a scos în relief că, de fapt, el nu dorea să-i facă rău. „Înainte să plec i-am legat picioarele între ele, la un spaţiu de 30-40 de cm, astfel încât să fie mai liberă în mişcări, cu sfoară groasă de balot şi cu o sfoară mai groasă am legat-o de scheletul metalic al patului. I-am lăsat mâinile libere şi am legat-o cu bandă de scotch la ochi, ca să nu vadă”, a declarat Gheorghe Dincă.

Mai mult, bărbatul a susţinut în faţa anchetatorilor inclusiv varianta că a încercat să le ajute atunci când le-a văzut pe fete căzute la pământ. 

Din cele 4 declaraţii reiese că Dincă pare să ştie foarte bine că pedeapsa pentru „lovituri cauzatoare de moarte” este mult mai blândă decât cea de „omor”.

Scenariul lui Dincă despre Alexandra

Gheorghe Dincă le-a povestit procurorilor cum a luat-o pe Alexandra Măceşanu în maşina personală, cum i-ar fi dat o singură palmă pentru că „fata îl minţise”, cum a dus-o acasă legată de mâini cu o curea şi în stare de inconştienţă şi cum ar fi dormit cu fata o noapte întreagă în pat fără să-i facă nimic pentru că era „epuizat”.

În ziua de 25 iulie, Dincă a spus că a plecat de acasă pentru câteva ore. „În intervalul 09.00 - 12.00 am fost în oraş, pe la piaţă şi am băut un ceai”. Dincă a avut grijă să menţioneze că „Nu îmi amintesc să fi plecat spre Craiova în acea zi”, tocmai pentru a nu ieşi în relief premeditarea faptelor ce aveau să urmeze. Este informaţie certă că, în jurul orei 10,30, Dincă a mers la Craiova, a cumpărat o cartelă telefonică, a sunat-o pe mama Alexandrei şi i-a spus „Mamă soacră, suntem bine, suntem la mare, plecăm în Anglia, aşa că nu-ţi face griji”.

Când s-a întors acasă, Dincă susţine că s-a înfuriat atunci când a văzut-o pe Alexandra cu telefonul în mână. 

Am certat-o şi ea a răspuns şi atunci am lovit-o cu palma mâinii drepte peste faţă, moment în care aceasta a căzut lângă o masă, lovindu-se de ciment. Nu s-a mai ridicat şi am crezut că se preface ca să nu o mai bat. Am lăsat-o circa 1 minut, după care am ieşit afară şi am revenit. Am început să o mişc şi am văzut că nu se mai mişca. Când am mişcat-o am constatat că a început să îi curgă sânge pe nas. Din gură nu îi curgea sânge. Îi curgea sânge şi din urechea dreaptă, partea pe care căzuse. Nu ştiu dacă mai respira. Am observat că mişca un picior ca un spasm. Mi-am dat seama că este posibil să fi murit. Nu judecam, m-am panicat şi nu m-am gândit să chem ambulanţa. Îmi amintesc că atunci a curs sânge şi pe podea de la fată. Am observat că fata se răcea şi mi-am dat seama că nu îşi va mai reveni”, le-a povestit Dincă anchetatorilor.

Apoi a declarat cum ar fi scăpat de cadavrul Alexandrei.

Având un butoi metalic în curte, în care obişnuiam să fac focul şi ardeam diverse metale izolate, haine, lemne, m-am hotărât să ard cadavrul fetei. M-am dus în curte şi am luat nişte lemne tăiate scurt pe care le-am pus pe sita aflată pe pirostiile din butoi. Am luat-o pe fată învelită într-o husă de pat cu elastic şi am aşezat-o în butoi, în picioare, ea lăsându-se în jos şi intrând în butoi. Am băgat o cârpă îmbibată în motorină sub lemne şi le-am dat foc. Am folosit numai lemne la foc şi resturi de prin curte. Am dat foc cam la circa o ora-două după ce am constatat că fata murise. Precizez că corpul a fost întreg, nu am tăiat nimic. Am constatat că corpul fetei ardea fără să mai fie nevoie să mai introduc lemne. Am pus şi o pungă cu vaselină pe foc. Am găsit şi un carton de smoală pe care l-am pus pe foc. Nu am zdrobit cu nimic oasele, focul arzând până în jurul orei 20,00. Am intrat în casă în jurul orei 22.00 şi am aruncat mai multe haine, ca focul să ardă mocnit şi să alunge ţânţarii”, a declarat Dincă.

Scenariul lui Dincă despre Luiza

Şi despre Luiza a declarat, în mare parte aceşeaşi lucruri. A luat-o la ocazie, a dus-o acasă, dar totul s-ar fi întâmplat „cu voia ei”. Dacă în cazul Alexandrei, Dincă a spus că s-a enervat pentru că a prins-o cu telefonul, în cazul Luizei, presupusul criminal vorbeşte de discuţii contradictorii.

Am intrat în discuţii care au devenit violente şi i-am dat o palmă cu mâna dreaptă peste obraz, fata a căzut jos cu faţa în sus, între pat şi perete, cu capul către noptieră, s-a lovit puternic cu capul de ciment. Fata nu se mai mişca şi am crezut că se preface ca să nu o mai lovesc. Am aşteptat să vad dacă îşi revine, dar aceasta nu şi-a revenit. Nu sângera la nivelul capului, dar cred că îi venise ciclul pentru că se murdărise pe pantaloni. Am intrat în panică văzând că nu mai mişcă, am încercat să o resuscitez, făcându-i diverse mişcări. Am observat că îi apăruse spumă la gură şi se auzea un pic de horcăit. M-am uitat mai bine la ea şi am observat că îşi înghiţise limba. Am încercat cu mâna să îi extrag limba dar nu am reuşit. Am constatat apoi că fata murise”, a declarat Dincă.

După această mărturisire, bărbatul a prezentat anchetatorilor scenariul legat de modul în care ar fi scăpat de cadavrul tinerei.

M-am gândit să o arunc de pe pod de la Stoeneşti, dar mi-am dat seama că o vor găsi pescarii. În final am zis că merg şi o arunc în pădure. Am băgat 3-4 saci unul în altul şi am introdus-o de la picioare în brâu în ei. Văzând că nu ajung suficient de sus sacii, am tăiat fundul lor şi i-am tras mai sus. Apoi am introdus alţi 3-4 saci de la picioare şi alţi 3-4 saci de la cap în jos. Am înfăşurat sacii cu sârmă subţire de construcţii şi am dus cadavrul în autoturismul marca Renault model Megane, cu numărul de înmatriculare OT 48 WYW. Mă gândeam să o duc să o las în pădure pe la Comanca. Am plecat noaptea pe o rută ocolitoare spre Corabia. Am trecut pe lângă Comanca, am mers spre Rotunda, Vlădila, ocolind centrul comunelor şi am ajuns la Vişina, în apropiere de Corabia”, a spus Dincă.

Patru zile mai târziu, însă, pe data de 5 august, Dincă le-a spus verbal anchetatorilor că rămăşiţele umane ale Luizei nu sunt în Dunăre, ci zac aruncate într-o lizieră la câtiva kilometri de Caracal. Criminaliştii au găsit fragmentele osoase, dar nici până la această oră legiştii nu au putut confirma dacă acestea aparţin sau nu Luizei întrucât s-au dovedit a fi mult prea arse.

Dincă a fost transferat în dimineaţa zilei de duminică, 1 septembrie, din arestul IPJ Olt  în arestul central de la Bucureşti. Procurorii urmează să-l audieze din nouu şi să-l pună în faţa probelor strânse în cele 5 săptămâni de anchetă.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite