Cum poţi să faci un tort şi să ascunzi în el un cadou

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tort
Tort

„Tortul surpriză“ pentru cei dragi se poate face foarte uşor şi este de mare efect. Sărbătoritul poate găsi în interiorul tortului o mică surpriză. De exemplu, copilul îşi poate găsi jucăria preferată. Important este ca surpriza să fie de dimensiuni mici.

Pentru tortul surpriză nu există decât o singură condiţie: blatul se va face într-o formă de copt cu gaură. Puteţi alege orice reţetă doriţi, poate fi un tort din ciocolată, din vanilie, cu nuci, cu fructe. La acest tort importantă este forma în care se va coace blatul.

Iată cum am putea face un tort de ciocolată -  surpriză:

Blatul

6 ouă le amestecăm foarte bine cu 150 grame de zahăr. Adăugăm 3 linguri de ulei, un praf de sare, esenţă de vanilie şi, treptat, 200 de grame de făină. Compoziţia o răsturnăm într-o formă de tort tapetată cu hârtie de copt şi o introducem în cuptorul încins. Blatul se va lăsa obligatoriu să se răcească şi apoi se va tăia.

Crema de ciocolată

Mixăm 5 ouă întregi cu 200 grame zahăr până când obţinem o cremă lucioasă. Apoi, fierbem această cremă, la baie de aburi (punem vasul cu cremă în alt vas în care am turnat puţină apă), la foc foarte mic până când devine consistentă, apoi adăugăm 200 de grame de ciocolată amăruie, zahăr vanilat şi esenţă de rom. Amestecam bine până când se omogenizează toate ingredientele. Punem vasul deoparte şi îl lăsăm să se răcească până când ajunge la temperatura camerei, chiar şi 3 ore. Nu uităm să scoatem din frigider cele 500 de grame de unt, şi untul trebuie să fie tot la temperatura camerei.

Mixăm spumă untul, apoi luăm câte o lingură şi o incorporăm în crema de ouă. Nu trebuie să punem tot untul deodată pentru că se va tăia. Crema astfel obţinută o dăm la rece cel puţin 2-3 ore. 

Cum se asamblează tortul 

Tăiem blatul în trei părţi egale. Punem pe o farfurie prima parte şi o însiropăm cu zeama de la un compot. Întindem un sfert din crema de ciocolată. Aşezăm deasupra a doua felie din blatul de tort, însiropăm şi procedăm la fel. Capacul va fi şi el însiropat. 

Cum ascundem surpriza

Învelim surpriza în staniol şi o introducem în gaura tortului. Deasupra punem un capac subţire de la o caserolă de unică folosinţă, din plastic. Surpriza este protejată şi putem orna torul cu restul de cremă. Deasupra răzuim ciocolată sau ornăm cu fructe.

Sărbătoritul va trebui să ajute la tăierea tortului pentru a-şi putea descoperi singur cadoul.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite