Incendiul la Spitalul de Neuropsihiatrie din Craiova a fost anunţat la 112, la ora 20,22. Focul a cuprins una dintre rezervele de la parterul clădirii.
O femeie ţipa în interior, iar în momentul în care cadrele medicale au deschis uşa să vadă ce se întâmplă a izbucnit focul.
"La început salteaua a ars mocnit, dar când s-a deschis uşa ws-a făcut curent şi au apărut flăcarile. Cadrele medicale au reuşit să o scoată pe pacientă din rezervă şi au început să evacueze pacienţii de la parterul clădirii. Noi controplăm pacienţii corporal, dar nu ştim de unde a avut bricheta. Ei nu sunt în detenţie, se pot plimba, pot interacţiona şi de multe ori ascund lucruri", a declarat Anca Tudor, managerul Spitalului de Neuropsihiatrie din Craiova.
În timp ce unele cadre medicale ajutate de doi poliţişti şi un jandarm scoteau pacienţii din spital, trei medici care se aflau la etajul 1 al clădirii au intrat în panică. Este vorba chiar de medicul care era de gardă şi doi rezidenţi.
"Doamna doctor, luăm foc! Săriţi! Nu se poate merge pe scări, e fum dens, nu se vede nimic", ar fi fost îndemnul unuia dintre doctori.
"Medicilor le-a fost frică atunci când au văzut fumul şi au ales să sară pur şi simplu de la etaj. Noi nu avem scară de incendiu, dar chiar dacă aveam putea fi riscant", a precizat managerul spitalului.
Pacienţii care se aflau la etajul 1 al spitalului au fost lăsaţi în saloane. Ei au fost scoşi ulterior de echipele de salvare.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
13 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Cred că cei trei medici erau mai nebuni ca pacienţii....
drace Nu,medicii erau sanatosi.In schimb tu ,daca scrii astfel de idiotisme esti de Socola. Hai,sictir.
cît de prost să fii, să sari?? Bine că nu eraţi la et 6, cum a sărit aia din constanţa...băi ăia erau nervoşi cu nervii...deh, s au contaminat de la pacienţi...
the same to you too, prick!
Cum adică,, o pacientă a dat foc la saltea "" ; nu e vinovat Iohannis !? Că din comentariile de ieri ale unora, așa am înțeles. Sau a intrat ,,statul paralel" în acțiune...
Vezi toate comentariile (13)