Energie ruptă din soare pentru trei comune din Dolj şi Olt. Un parc fotovoltaic va asigura gratis iluminatul localităţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O afacere de 2,5 milioane de euro va răsări pe câmpurile din Dolj şi Olt. În locurile unde pasc în acest moment animalele, vor apărea apărea panouri solare care vor asigura gratis iluminatul stradal al comunelor doljene Mischii şi Simnicul de Sus, dar şi al localităţii Vulpeni din Olt.

Uniunea Europeană oferă fonduri cu ajutorul cărora vor putea fi puse în practică tehnologii care generează energie verde. Gheorghe Popa,primarul localităţii doljene Mischii, a reuşit să îl convingă pe edilii din comunele Şimnicu de Sus şi Vulpeni să acceseze fonduri pentru construirea unui parc fotovolatic. Valoarea investiţiei se ridică la suma de 2,5 milioane de euro. „Energia va fi folosită pentru iluminatul stradal, cămin, poliţie, şcoală, primărie şi cabinetele medicale. Vom fi nevoiţi să trecem pe lămpi economice şi lămpi cu led”, a spus Gheorghe Popa, primarul comunei doljene Mischii.

Fiecare comună va economisi bani

Parcul fotovoltaic va avea o garanţie de 10 ani, iar fiecare comună va economisi 200.000 de lei pe an. Oamenii au declarat că banii ar putea merge către ale investiţii, iar astfel cele trei localităţi s-ar putea dezvolta încet, dar sigur. „Ideea de a realiza un astfel de proiect este bună. Până la urmă banii alocaţi pentru o astfel de investiţie sunt de la Uniunea Europeană. Am auzit că acest parc fotovoltaic o să asigure alimentarea cu energie electrică a instituţilor din localitate, dar şi iluminatul public”, a spus un localnic din comuna Mischii.        

Parcul fotovoltaic va fi construit pe o suprafaţă de 2,5 hectare, iar puterea prevăzută să intre în sistem este de 0,7 megavaţi.   
 

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite