FOTO Electroputere VFU a raportat pierderi de 15 milioane de lei de la începutul anului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grupul Grampet, controlat de Gruia Stoica, şi-a dublat pierderile în trimestrul al trilea faţă de trimestrul al doilea. Proprietarul companiei este acuzat de fapte de corupţie şi a fost trimis în judecată la începutul anului.

Fabrica de locomotive din Craiova a încheiat anul 2013 cu un profit de 2 milioane de lei. Electroputere VFU a raportat pierderi de la începutul acestui an de 15 milioane de lei. Prima locomotivă Diesel hidraulica 1250 CP a fost produsă dupa 24 de ani în Bănie. A fost proiectată si realizată de Electroputere VFU-Reloc S.A, în parteneriat cu corporaţia americană Caterpiller.

Locomotiva construită la Craiova după 24 de ani are două motoare, două transmisii hidraulice şi două cutii de viteză. Compania poate produce trei locomotive pe lună şi are deja un precontract în Europa de Vest pentru opt locomotive. Firma Reloc S.A este deţinută de Grampet Grup. iar în prezent se numeşte Electroputere VFU-Reloc S.A Craiova. În anul 2012 a cumpărat producţia de locomotive de la Electroputere si o parte a brandului respectiv.

VFU Craiova vrea să lanseze în produciţe şi o locomotivă diesel electrică, tot în parteneriat cu Caterpillar. Proiectul urmând să  fie demarat anul viitor. „Noi vrem să operăm în viitorul apropiat trei linii de fabricaţie: locomotiva de manevră pe care o avem acum, o locomotivă diesel electrică şi o locomotivă electrică, bi-sistem, cu recuperare de energie”, a precizat reprezentantul Grampet.

Gruia Stoica, propietarul Grampet este acuzat de fapte de corupţie. Omul de afaceri a fost trimis în judecata la începutul anului 2014.  
 

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite