FOTO Ford lansează B-Max Colour Edition. Va fi cel mai puternic autotursim din clasa sa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania americană Ford a anunţat că lansează producţia pentru B-Max Colour Edition. Autoturismul va avea un motor EcoBoost de 1 litru mai puternic şi 140 de CP.

Ford a inaugurat producţia de autoturisme B-Max în anul 2012 la Craiova. Compania americană încearcă să revigoreze vânzările autoturismului lansând o versiune specială a modelului: Colour Edition.

image

„Noul B-MAX Colour Edition arată că stilul şi caracterul practic pot merge mână în mână”, a declarat Roelant de Waard, vicepreşedinte, Marketing, Vânzări şi Service, Ford Europa. Design- ul extrem de atrăgător şi funcţiile sofisticate precum sistemul de conectivitate vocal SYNC şi sistemul Ford Easy Access Door System fac ca B-MAX să fie unul din cele mai avansate şi inovatoare autoturisme de mici dimensiuni din Europa. Începând cu primăvara anului 2016, B-MAX va avea şi o versiune puternică şi eficientă de 140 CP a motorului Ford pe benzină premiat EcoBoost de 1 litru. Echipat cu sistemul Auto-Start-Stop ca standard, motorul oferă o acceleraţie de la 0 la 100 km/oră (62 mph) în 10,4 secunde cu emisii de CO2 de 116 g/km şi un consum de combustibil de 5,0 l/100 km (56,5 mpg)“, se arată în comunicatul emis de Ford.

image
image

La uzina din Bănie se fabric modelul B-Max, a cărui asamblare a fost lansată la jumătatea anului 2012. Autoturismul este disponibil în trei variante de echipare - Ambiente, Trend, Titanium - şi trei motorizări pe benzină şi două diesel.

Noul B-Max are un preţ de pornire de 13.400 de euro pentru varianta Ambiente cu motor de 90 de cai-putere (CP). Acesta este un preţ special pentru România şi include pe lângă configurarea iniţială şi echipări suplimentare în valoare de 1.000 de euro.

Varianta Ambiente dispune de jante de aliaj de 15 inci, ESP, airbaguri pentru şofer şi pasager, airbaguri de tip cortină, aer condiţionat şi radio CD cu MP3. Sunt disponibile trei variante de echipare Ambiente, Trend şi
Titanium. Fiecare dintre aceste echipări având pe lângă dotările ce ţin de configuraţia iniţială şi alte opţionale instalate gratuit.

Varianta Trend 1.4 90 CP are un preţ de 14.150 de euro, iar cea Titanium 1.0 100 CP costă 16.150 de euro. De astăzi a început şi preluarea comenzilor pentru monovolumul Ford.
 

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite