FOTO Un muzeu unic în România dedicat lui „Constantin Brâncuşi“ va fi înfiinţat la Craiova. Investiţia se ridică la 7 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Centrul internaţional   „Constantin Brâncuşi“ va fi ridicat în curtea Muzeului de Artă din Craiova. Consiliul Judeţean Dolj a semnat contractual pentru realizarea investiţiei.

Peste şapte milioane de euro vor fi investite în realizarea centrului internaţional „Constantin Brâncuşi“, care este preconizată să fie construită până la sfârşitul anului 2015. „Este un proiect de care vorbim de ani de zile, iar despre cel mai mare sculptor al lumii vorbeşte toată ţara şi…mai mult vorbe decât fapte. Ne-am propus să realizăm o investiţie unică în România şi în lume, pentru că nu a mai fost realizat un asemenea proiect pentru Brâncuşi. În al doilea rând, ceea ce realizăm la Craiova, ca spectaculozitate, este o operă de artă unică în felul ei, care va face să mişte oameni de acasă, mai de aproape sau mai de departe, care să dorească să vină să viziteze acest obiectiv”, a declarat Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.


Centrul Internaţional „Constantin Brâncuşi” va fi o construcţie rectangulară, de 1.200 m.p. subteran, cu o prismă de sticlă la intrarea dinspre Muzeul de Artă. Consiliul Judeţean Dolj a semnat contractul entru realizarea investiţiei la Craiova. „Suntem mândri că astăzi semnăm acest proiect care a pornit de la 7,3 milioane euro, dar preţul firmei câştigătoare a fost mai cu aproape un milion de euro. A trecut un an de zile de când am semnat contractul de finanţare, iar din acest moment începe o cursă contra cronometru ca într-un termen cât mai scurt să realizăm acest obiectiv, firma care a câştigat angajându-se să execute acest proiect în termen de nouă luni“, a mai declarat Ion Prioteasa.

image



Intrarea în centrul internaţional „Constantin Brâncuşi “ va începe cu un amfiteatru, cu scări care coboară în încăperile de jos şi în care vor exista săli de expoziţie, săli interactive, două ateliere de discurs, un atelier, o sală de spectacol, un atelier de creaţie, dar şi o sală de expoziţie.

image

Clădirea va fi realizată din sticlă şi va avea o formă ovidă la suprafaţă, iar în interior o pasăre măiastră. 
Firmele care îl vor realiza – SAN GIORGIO APPALTI SRL (lider de asociere), din Italia, şi SC AXIA SRL - vor primi 6,3 milioane euro, din care CJ asigură 50% cofinanţare.
 

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite