Craiova

articolul anterior articolul urmator

FOTO Pepenii româneşti îşi pierd renumele din cauza „falsurilor“: „Acum se vând lubeniţe de Grecia sub denumirea de Dăbuleni“

8
2 Jul 2014 07:36:17
Autor: Andreea Mitrache

Agricultorii din celebra localitate producătoare de lubeniţă se plâng că în pieţele marilor oraşe sunt vânzători care folosesc pe nedrept „brandul Dăbuleni“. Producătorii atrag atenţia că adevăratele lubeniţe de Dăbuleni vor ajunge pe piaţă abia peste două săptămâni.

Locuitorii din oraşul Dăbuleni, patria lubeniţei, susţin că pepenii româneşti îşi pierde renumele din cauza „falsurilor“. Oamenii spun că samsarii ştiu că românii preferă lubeniţele de Dăbuleni, aşa că mint în legătură cu originea pepenilor. „Majoritatea pepenilor care se vând în momentul de faţă în pieţe nu sunt de Dăbuleni. Samsarii i-au adus din Grecia, însă se folosesc de numele nostru pentru a-şi vinde mult mai bine marfa. Cumpărătorii se declară în final nemulţumiţi de gust , iar celebrul soi de lubeniţă are de suferit. Sunt oameni care nu ne mai cred nici pe noi că suntem de la Dăbuleni. În restul anului, după ce îşi vând marfa lor, samsarii cumpără de la noi cu 30-40 de bani kilogramul şi îl vând dublu“, a declarat Mariana Coman, în vârstă de 48 de ani, din oraşul Dăbuleni.
 
Agricultorii au mai declarat că, din cauza importurilor masive, au doar de pierdut. Majoritatea sunt nevoiţi să îşi vândă marfa la un preţ foarte mic, 70 de bani. „Pieţele din toată ţara au fost invadate de lubeniţă adusă din Grecia. Anul trecut am avut producţie bună, însă degeaba. Am rămas cu marfa nevândută şi am fost nevoiţi să o aruncăm. De câştigat au avut tot cei care au adus pe piaţă falsuri“, a spus Mihai Stoica, un alt agricultor.
 
Cum arată pepenele de Dăbuleni?
 
Producătorii din Dolj au explicat că pepenele adus din Grecia are dungile mai albe, iar cel de Dăbuleni este mai negru şi lucios. „Adevăraţii pepeni de Dăbuleni vor apărea pe piaţă în aproximativ două săptămâni. Au apărut până acum o parte, dar foarte puţini. Sunt timpurii şi îi vindem aici, la noi. Producţia de anul acesta este foarte bună, însă rămâne de văzut cum vor merge vânzările. Cu ani în urmă noi eram cei care făceam export în Grecia“, a explicat Constantin Iovan, din Dăbuleni. Acesta a mai spus că, prin comparaţie, pepenii aduşi din Grecia au sâmburi foarte mulţi şi nu sunt zemoşi sau dulci. „Noi nu mai facem bani din lubeniţă. Este o afacere pe care am moştenit-o, dar care nu ne mai aduce profit“, a povestit Constantin Iovan. 
 
„Casa pepenilor verzi“
 
Agricultorii au crezut că în momentul în care vor înregistra renumiţi pepeni de Dăbuleni la OSIM vor scăpa de „falsurile“ vândute pe piaţă. „Am înfiinţat Asociaţia «Casa pepenilor verzi» în anul 2012. Lubeniţa de Dăbuleni poate fi vândută doar cu certificat de producător. Am crezut noi că astfel putem stopa vânzarea produselor aduse din străinătate. Planul nostru nu a dat roade, iar în toate pieţele se vând lubeniţe de Grecia sub denumirea de Dăbuleni“, a mai spus Mihai Stoica.
 
Mulţi locuitori din patria lubeniţei declară că, cel mai probabil, în cel mult cinci ani vor renunţa la afacerea pe care au moştenit-o din tată-n fiu. „Din punctul meu de vedere, ce fac samsarii este la fel ca falsul în acte. Se laudă peste tot că sunt mari producători din Dolj, însă ei nu au pus nici măcar o dată piciorul pe un teren să vadă cum se munceşte. Anul acesta am investit aproximativ 5.000 de lei în afacerea cu pepeni verzi. Mă gândesc cu groază dacă o să reuşesc să recuperez investiţia. Eu nu fac parte din categoria marilor producători, aşa că trebuie să mă descurc cum pot. Îmi este necaz când văd că unii se folosesc de noi pentru a putea umfla portofelul“, a precizat Narcis Mitroi, un alt agricultor din zonă.   
 
De la lubeniţă la arahide
 
Cultivătorii din Dăbuleni au mai declarat că sunt gata să dea pepenii pe culturile de arahide. În momentul de faţă sunt agricultori care au renunţat la pepenii verzi în favoarea alunelor de pământ. „Am pus trei hectare de tren arahide şi am deja comenzii. Un kilogram de alune de pământ se vinde între 7 lei şi 9 lei. Se seamănă în luna mai şi se culeg în septembrie. Producţia cu siguranţă va fi una destul de bună“, a spus Cristian Creţan, un agricultor care s-a reorientat în privinţa producţiei.
 
Aproximativ 2.000 de hectare de teren din Dăbuleni sunt cultivate cu renumiţii pepeni verzi. În 2013, agricultorii au scos aproximativ 40 de tone de lubeniţă la hectar. Oamenii susţin că producţia de anul trecut a fost una bună, însă anul acesta cu siguranţă va fi aproape dublă. „A plouat foarte mult, iar pepenii s-au făcut. În puţin timp vor fi pe piaţă. Oamenii trebui să înveţe să cumpere adevăraţii pepeni de Dăbuleni, nu falsurile aduse din Grecia. Nu au gust şi nici nu vor avea niciodată. Noi avem secretele noastre şi am învăţat de-a lungul timpul anumite trucuri pentru a avea lubeniţe cu gust de miere“, a încheiat un alt agricultor din Dolj.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

8 Comentarii

Hatru
2.07.2014, 08:04:21

Pai la situatia asta s-a ajuns deoarece taranii vindeau pepenii la pret de trufe. Buninteles ca intermediarii s-au reorientat.Iar faza cu OSIM-ul m-a facut sa ma tavalesc de ras. Nu reusesc branduri internationale celebre sa-si protejeze produsele si reusesc prapaditii astia rupti in fund s-o faca, dupa cum vorbesc zici ca ei au inventat pepenele. Insa, cand se duc la nunta in trening Puma facut in China, sunt mandri tare.

-5 (5 voturi)
Nistor Ionuţ
2.07.2014, 14:54:05

Intermediarii sunt niste d-aia maro. Probabil esti intermediar si o duci bine rau, altfel cum poti sa zici ca taranii vand pepenii la pret de trufe? Oamenii aia muncesc tot anu si ii dau la pret de nimic intermediarilor care scot dublu pe marfa, lasa vrajeala. Taranu vinde totu in pierdere in cel mai bun caz, daca nu arunca la gunoi ca nu are ce sa faca cu ea si intermediarii care n-au pus mana pe o sapa in viata lor, se imbogatesc. In timp ce taranu vinde varza cu cativa bani, in magazin e 5 lei si tot asa.

+4 (4 voturi)
C N
2.07.2014, 09:53:00

Dar lubenitele de Grecia sunt delicioase.Dulci pana la ultima bucata dinspre coaja.Asa ca ce atata cu "brandul " Dabuleni.

-3 (5 voturi)
Nistor Ionuţ
2.07.2014, 14:50:52

Tu n-ai mancat in viata ta pepene ma? Cum poti sa zici ca ala din Grecia e mai gustos? Ca pepenii romanesti nu exista mai buni nicaieri, iar aia de Dabuleni sunt cei mai buni din tara.

+2 (2 voturi)
Tomsa II
2.07.2014, 12:33:04

Asta-i Stelea

+1 (1 vot)

Vezi toate comentariile (8)

Modifică Setările