Oficialii bulgari au declarat că sunt afectaţi doar 4 cm din cei 10 câţi are stratul asfaltic, aşa că structura podului nu este comprimisă. Noul pod Calafat-Vidin a fost inaugurat pe data de 14 iunie, în prezenţa autorităţilor române şi bulgare. Intrastructura rutieră care face legătura cu podul a fost construită, atât în România, cât şi în Bulgaria.
Podul Calafat-Vidin va intra luni în reparaţii. Lucrările vor fi suportate în întregime de firma constructoare. Ministrul bulgar, Daniel Papazov, a precizat că există probleme şi la canalizare, apa acumulându-se sub asfalt. Odată cu venirea iernii, problemele s-ar putea înrăutăţi în condiţiile în care apa scursă prin crăpăturile din asfalt ar urma să îngheţe şi, astfel, să se dilate.
Podul Calafat-Vidin are o lungime de aproximativ doi kilometri, două benzi rutiere pe sens, o linie de cale ferată, două trotuare şi o pistă pentru biciclişti. Toate taxele rutiere sunt încasate de statul român, iar bulgarii rămân doar cu taxele feroviare. Pentru traversarea podului din Bulgaria în România, este percepută o taxă de 6 euro în cazul autoturismelor, iar pietonii şi cicliştii trec gratuit.
Costul construcţiei podului a fost estimat la aproximativ 273 de milioane de euro, din care partea bulgărească a plătit aproximativ 225 de milioane de euro, iar restul statului român.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
0 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate