FOTO Traumele unui ceferist care a fost suspect în cazul unui accident feroviar grav: „Mă ameninţau, au zis că dacă nu mă omor eu, mă omoară ei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dosarul accidentului feroviar din 2009, când un tren accelerat s-a răsturnat şi 16 călători au ajuns la spital, se află şi acum pe masa procurorilor craioveni. S-a vorbit atunci despre o mână criminală, iar principalul suspect a fost un angajat CFR. Într-un final, s-a stabilit că omul este nevinovat. După 9 ani, fostul ceferist povesteşte drama trăită.

Accidentul a avut loc la doar câteva sute de metri de viaductul de la Cârcea, exact unde a deraiat recent un tren de marfă încărcat cu biodiesel. Localnicii şi-au amintit imediat de coşmarul trăit în urmă cu 9 ani şi s-au întrebat dacă s-a găsit, până la urmă, vinovatul.

Cum s-a întâmplat totul

21 septembrie 2009. Ora 2,30. Trenul accelerat 1692 în care se aflau 300 de călători plecase de câteva minute din Gara Craiova şi urma să ajungă în Bucureşti. În zona viaductului Cârcea, însă, trenul, care circula cu o viteză de 100 de kilometri la oră, a deraiat. Opt vagoane şi locomotiva au sărit de pe şine.

Zeci de oameni au suferit atacuri de panică, 16 au ajuns la spital dar, din fericire, toţi au scăpat cu viaţă. 150 de poliţişti, pompieri şi jandarmi au ajuns la faţa locului şi i-au scos pe călători din vagoanele răsturnate. După ce toţi au fost în siguranţă, autorităţile au început ancheta. Cazul a fost preluat încă de la început de procurori de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova. 

„Avem de-a face cu o mână criminală“

Ministrul Transporturilor la vremea respectivă era Radu Berceanu. Acesta a venit la faţa locului şi a făcut o declaraţie: „Nu este exclus să vorbim de o mână criminală. Se pare că e un act intenţionat, pentru că au fost desfăcute nişte buloane ale şinei. Acestea au fost unse cu ulei înainte, pentru că erau ruginite, la faţa locului a fost găsit şi un bidon cu ulei. Nu este vorba de furt, mai ales că alături era o bucată de şină desfăcută pe care puteau să o ia“. Vorbele ministrului au fost confirmate şi de anchetatori, care în câteva ore au format un cerc de suspecţi. 

Imagine indisponibilă

S-a mers pe varianta că cei care au pus la cale totul erau fie angajaţi, fie oameni ce fuseseră daţi afară, fie salariaţi ce urmau să fie disponibilizaţin CFR. Au fost audiate atunci zeci de persoane şi într-un timp record procurorii au ieşit în media şi cu principalul suspect: Vlad Florin, 52 de ani, angajat CFR.

„Am crezut că mor“

Florin Vlad parea fi, în acele zile, omul care fusese la un pas de a ucide sute de călători. Bărbatul era un fost impiegat de mişcare ce fusese retrogradat în postul de acar şi apoi de muncitor necalificat la o secţie din Caracal a Regionalei CFR Craiova. Se spunea atunci despre Vlad că fusese declarat inapt la vizita medicală, că avea halucinaţii, că spunea că vin teroriştii peste el. Zvonurile circulau cu repeziciune, Vlad era arătat cel mai mult cu degetul, mai ales că părea personajul capabil, într-un moment de nebunie, să comită o atrocitate.

„Au spus că e vorba de o mână criminală şi trebuia găsit un vinovat. Toată presa vuia, se vorbea numai de accidentul de tren de lângă Craiova. Şi au aruncat vina pe mine. M-au chemat să dau declaraţie şi m-au întrebat unde eram în acea noapte la ora 2,30. Le-am spus că eram acasă, în locuinţa mea din Coşoveni, mă odihneam. Eu nu pot să-mi închipui nici acum de ce au aruncat pe mine că sunt vinovat, de ce au zis că eu am scos şuruburile de la şine.

Mi-au dat 45 de zile control judiciar. Mi-au spus ca nu am voie să părăsesc nici măcar localitatea. Nu vă spun cum se uita toată lumea la mine. Mă huiduiau, mă ameninţau, ziceau că dacă nu mă omor eu, mă omoară ei. Din criminal nu mă scoteau. Într-o seară au vrut să mă calce cu o maşină, am scăpat pentru că am reuşit să fug pe nişte scări. Am trăit momente groaznice“, a declarat Vlad Florin.
 

Imagine indisponibilă


Bărbatul spune că şi acum, după 9 ani, simte teamă atunci când se vorbeşte despre acest subiect. "Am rămas cu  o traumă, nu ştiu, când aud de acel accident îmi vine să leşin. Eram şi atunci bolnav fizic, nu psihic, cum încercau să spună, dar acum sănătatea mea este şi mai şubredă", a spus fostul ceferist.

Vlad nu crede că a fost vorba de o mână criminală. „Eu nu ştiu de ce au spus asta. Nu vreau să arunc vina pe nimeni, dar mulţi spuneau atunci că e vorba de neglijenţă în serviciu, nu de mână criminală, nu de răzbunare sau ce mai spuneau ei pe la ziare. Era poate mai bine să ancheteze cum s-au făcut lucrările în zona aia, cu ce forţă de muncă. Eu am auzit că înainte de acceleratul 1692, au mai trecut alte 2 trenuri de peste 7,5 metri şi peste 3000 de tone, iar când au trecut pe acolo s-ar fi slăbit buloanele şi trifoanele, s-ar fi ridicat cuponul de şină de pe firul 2 şi cănd a ajuns acolo acceleratul, cuponul a intrat pe sub osii, locomotiva a luat-o pe lângă firul 2 şi 8 vagoane au sărit din firul 2 în firul 1, iar ultimul a rămas pe şină. Cam asta am auzit că s-a întâmplat, de aceea spun că eu cred că mai degrabă este vorba de neglijenţă. Dar nu ştiu sigur, nu am fost deloc acolo să văd pentru că, după ce m-au acuzat, mi-a fost frică să ma duc măcar să ma uit să văd şi eu locul unde ziceau că am fost eu în noaptea aia“, a mai declarat Florin Vlad.

9 ani, niciun vinovat

În 2012, după 3 ani, dosarul în care Vlad apărea ca principal suspect s-a închis. Procurorii au stabilit că omul este nevinovat. „Pe mine m-au chemat de câteva ori să dau declaraţii, apoi dosarul s-a judecat în lipsă sau nu ştiu cum a mai fost. Mi-au zis doar că au aflat că nu sunt vinovat şi am putut şi eu să respir uşurat“, a declarat Vlad Florin.

„În primul dosar s-a dat soluţia de neîncepere a urmăririi penale, dosarul s-a disjuns şi s-a înregistrat sub alt număr, 18/P/2012. În cauză se efectuează în continuare cercetări de către organele de poliţie judiciară din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transport Craiova, în vederea identificării autorului/autorilor fapte şi angajării răspunderii penale, sub aspectul comiterii infracţiunii preăzute de art.332 alin I Cod Penal“, au declarat reprezentanţii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova privind starea dosarului în acest caz, la nouă ani de la incident.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite