Craiova

articolul anterior articolul urmator

Gheorghe Dincă a plâns în faţa magistraţilor. Ce povestea presupusul criminal în timp ce-şi ştergea lacrimile

10
24 Sep 2020 12:05:08
Autor: Ana Popescu

Gheorghe Dincă şi-a pierdut cumpătul, miercuri după-amiază, în faţa magistraţilor Curţii de Apel Craiova şi a început să plângă după ce mama Luizei Melencu i-a cerut să o privească în ochi, i-a amintit că este şi el părinte şi l-a implorat să-i spună adevărul.

Mamele Luizei Melencu şi Alexandrei Măceşanu, cele două fete care au dispărut anul trecut din Caracal, au fost miercuri după amiaza din nou faţă în faţă cu Gheorghe Dincă. Acestea s-au prezentat alături de avocaţii lor la un nou termen în dosarul Caracal, la Curtea de Apel Craiova, unde au fost aduşi şi inculpaţii Gheorghe Dincă şi Fane Risipiţeanu.

La ieşirea din sala de judecată, cele două mame au povestit cum s-a comportat Dincă în faţa magistraţilor.
 
"De data aceasta, am reuşit să mă apropii puţin de Dincă. I-am cerut să mă privească în ochi. A ridicat privirea, i-am spus că e şi el părinte şi l-am implorat să-mi spună unde sunt fetele, ce a făcut cu ele. Prima dată n-a zis nimic. la final, însă, a început să plângă. Îşi stergea lacrimile şi spunea că el nu le-a ucis pe Luiza şi Alexandra, că la el în curte nu a fost nicio crimă. Apoi a spus că l-au bătut rău să declare asta. Eu îl cred. Ştiu că minte, că a minţit mult, dar acum îl cred. Pentru că sunt convinsă că el protejează pe cineva şi nu spune adevărul. Niciodată nu am să accept că Luiza mea a ars în acel butoi. Niciodată", a declarat Monica Melencu.
 
"De data asta l-am văzut abătut. Aşa mi s-a părut. Sper din suflet că a spus adevărul. Cred că acum n-a minţit. Eu simt că Alexandra trăieşte. Sufletul de mamă nu se poate înşela", a spus, distrusă de durere, şi Tudoriţa Măceşanu.
 
Avocaţii celor două familii cred că cercetările care s-au făcut până acum în acest caz ridică mari semne de întrebare, iar dosarul ar trebui să se întoarcă pe masa procurorilor. "Aşa ar fi normal. Noi asta am cerut. La acest termen şi Gheorghe Dincă a cerut acelaşi lucru. Pe mine, personal, m-a rugat să merg la Penitenciar, a spus că vrea să vorbească neapărat cu mine. Voi face o solicitare în acest sens şi voi vedea ce are de spus", a declarat Aurel Moldovan, avocatul familiei Măceşanu.
 
La rândul său, avocata familiei Melencu a declarat că ştie că Gheorghe Dincă minte mult, dar de data aceasta părea altfel. "El când minte se vede. Se precipită, e arogant, vorbeşte agitat, acum a părut altfel", a spus Carmen Obârşanu. Aceasta a mai povestit că din dosarul Caracal au dispărut documente care demonstrează că fiica lui Gheorghe Dincă a minţit când a spus că în ultimii ani nu a mai avut nicio legătură cu tatăl său.
 
"Este noua strategie a lui Dincă. Îl avantajează. Cine ştie ce minciuni o să mai spună. Sunt dovezi clare că a comis cele două crime", au precizat surse din cadrul anchetei.
 
Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova urmează să se pronunţe pe data de 30 septembrie dacă în acest dosar există suficiente probe că Gheorghe Dincă le-a ucis pe Luiza Melencu şi Alexandra Măceşanu şi poate să înceapă procesul sau cazul se va întoarce pe masa procurorilor DIICOT.
 

Vă recomandăm să citiţi şi:

Poliţiştii de frontieră români, acuzaţi într-un articol Euronews că bat, electrocutează sau incendiază refugiaţi
 
Dr. Mihaela Bilic vorbeşte despre „fructul-desert care topeşte grăsimea“

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

10 Comentarii

Utilizator Adevărul
24.09.2020, 12:30:01

Comentariu considerat abuziv.

Realist
24.09.2020, 12:34:06

Ca sa vezi telenovela, criminalul a plans, mamicile victimelor sunt multumite ca le-ar fi confirmat varianta - in ciuda probelor zdrobitoare ... O sa urmeze muuuulte episoade, si dupa ce alde Dinca va fi condamnat definitiv, tooot o sa auzim cum Luiza i-a aparut maica-sii in vis spundu-i ca e bine sanatoasa, ca X a vazut-o pe Alexandra in Italia, ca procesul a fost manarit de clanurile de traficanti, etc, etc.

+7 (13 voturi)
Platitor de taxe
24.09.2020, 13:19:28

Realist, sa fim seriosi, nu poti sa arzi un trup intreg fara sa miroase pe o raza de 1 km, timp in care politia se plimba pe la poarta. In acest caz sunt implicati de la politisti, procurori, judecatori, servicii si pana la Presedinte care este la al doilea mandat. Anual dispar 400 de persoane fara urma din Romania si tu ca stat te prefaci ca faci dreptate ingropand pe Dinca in puscarie!? Statul nu este curios de cetatenii sai, pentru ca statul are TOATE instrumentele necesare sa opreasca traficul de carne vie. Am vazut in perioda de carantina cum statul a tinut in case 18 milioane de cetateni. Nu reuseste sa curete cateva sute/mii de traficanti din toate structurile statului?

-3 (13 voturi)
Platitor de taxe
24.09.2020, 13:25:01

Poate nu va fi ultimul comentariu . . . Ne putem astepta la multe.

-5 (7 voturi)
CRISTIAN MIHAI VIRVOREA
24.09.2020, 13:27:53

@Realist Asa este! In cazul mamicilor ca si a majoritatii romanilor, este o fuga inconstienta, o retragere in zona de fantasy pentru a-si proteja sufletul si a-si pastra speranta. Un exemplu elocvent este rezultatul la analizele de cancer. Prin lege, in Occident, doctorul este OBLIGAT sa spuna pacientului rezultatul analizelor, sansele reale de supravietuire, perioada pe care o mai are de trait... La noi cum se face? Rudele apropiate stiu tot, iar pacientul stie "ceva", acolo...si ca se va vindeca fara indoiala.

-3 (9 voturi)

Vezi toate comentariile (10)

Modifică Setările