Judecătorii şpăgari rămân în arest

0
Publicat:
Ultima actualizare:

 Apărătorii judecătorilor Bogdan Diaconescu şi Laurenţiu Anghel şi cei ai avocaţilor Ion Militaru şi Octavian Tiberius au formulat recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi au cerut eliberarea acestora. Cererea a fost respinsă însă ieri ca fiind nefondată. Cei patru magistraţi au fost trimişi în judecată pe 29 iunie.

Judecătorul Bogdan Diaconescu este acuzat de luare de mită, iar colegul lui, Laurenţiu Anghel, de săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi complicitate la luare de mită. Cei doi avocaţi, Militaru şi Tiberius, sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. În urmă cu două zile, şi deţinutul care i-a turnat pe magistraţi a cerut să fie eliberat, dar şi cererea lui a fost respinsă. Sergiu Stănăgoi a fost arestat preventiv pentru înşelăciune cu cecuri fără acoperire.

Laurenţiu Anghel

image

Anghel şi Diaconescu sunt cunoscuţi pentru sentinţele controversate pe care le-au  dat. Printre persoanele favorizate se numără Leo de la Strehaia, Ionuţ Cristian Dinu, fiul poliţistului Dinu, membrii clanului Pară. Bogdan Diaconescu a fost reclamat chiar de către o colegă, care spune că l-a văzut primind 15.000 de euro de la Laurenţiu Anghel. Amalia Cecilia Cristel, judecătoare la Tribunalul Dolj, le-a spus procurorilor DIICOT Craiova că era în birou când Anghel a adus banii.

Bogdan Diaconescu

image
Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite