S-a ales praful de zaibărul lui Nea Mărin, în patria vinului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oamenii din Băileşti se plâng că strugurii au fost distruşi din cauza ploilor .

Producţia din acest an este compromisă în proporţie de 90 la sută, iar oltenii se gândesc serios să nu mai organizeze Festivalul Zaibărului.
Băileştenii sunt renumiţi pentru zaibărul pe care îl fac an de an şi care este vândut în toată ţara. Fiecare are o metodă proprie de a prepara vinul şi nimeni nu vrea să spună care este reţeta succesului.

image

Oprică Iureş, de 73 de ani, nimeni altul decât unchiul cunoscutului actor Marcel Iureş, este unul dintre băileştenii pricepuţi, care se ocupă cu prepararea cunoscutului zaibăr, marcă înregistrată de anul trecut la Oficiul de Stat pentru Invenşii şi Mărci (OSIM). Bărbatul povesteşte cu tristeşte că anul acesta nu va putea umple nici măcar un butoi cu vin. Strugurii sunt acri şi majoritatea au fost arşi. „De acum 50 de ani nu am mai avut parte de aşa ceva. Nu îmi vine să cred când mă uit în jur şi văd că pe fiecare ciorchine nu au mai rămas decât câteva boabe de struguri. Asta este, nu avem ce să facem. Anul acesta nu o să mai bem vin. Noi care până acum vindeam în toată ţara, trebuie acum să cumpărăm de la alţii“, a povestit cu amărăciune bătrânul.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite