S-au oprit disponibilizările la Ford. Compania americană investeşte în programe de training pentru angajaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania americană Ford a anunţat în luna martie că renunţă la o cincime din personal. Aproximativ 500 de angajaţi s-au înscris în programul de încetare voluntară a relaţiilor de muncă.

Angajaţii disponibilizaţi au primit plăţi compensatorii cuprinse între 28.000 şi 42.000 de lei. Ford a preluat în anul 2008 uzina de la Craiova, iar în acest moment grupul American produce în Bănie modelul B-Max şi motorul de benzină EcoBoost de 1 litru. „Peste 490 de angajaţi ai uzinei Ford Craiova au aplicat pentru programul de încetare voluntară a relaţiilor de muncă, iar cererile acestora au fost acceptate de către conducerea companiei. Pentru a atinge ţinta de reducere de personal pentru 680 de posturi, Ford România a demarat încă de anul trecut un proces de consultări cu sindicatele. Ca urmare, confirmăm că Ford România şi sindicatele au ajuns la o înţelegere cu privire la implementarea unui program de lucru redus la fabrica din Craiova, ceea ce permite companiei să evite concedierea a aproximativ 170 de persoane“, a precizat în luna martie Ana- Maria Timiş, purtătorul de cuvânt al constructorului auto.

Fabrica Ford din Craiova se va dezvolta în perioada următoare, iar reprezentanţii companiei americane au anunţat că vor investi în programe d e training pentru angajaţi.

Ce produce compania americană Ford la Craiova:

Noul Ford B-Max este prima masină de 5 stele fabricată la Craiova, iar cea mai ieftină versiune - Ambiente - costă 13.400 de euro cu TVA inclus

Compania americană Ford a modificat linia de producţie, iar în acest moment se produc între 250-270 de autoturisme B-Max pe zi, faţă de 375 înainte de acea dată.

Noul B-Max are un preţ de pornire de 13.400 de euro pentru varianta Ambiente cu motor de 90 de cai-putere (CP). Acesta este un preţ special pentru România şi include pe lângă configurarea iniţială şi echipări suplimentare în valoare de 1.000 de euro.

Varianta Ambiente dispune de jante de aliaj de 15 inci, ESP, airbaguri pentru şofer şi pasager, airbaguri de tip cortină, aer condiţionat şi radio CD cu MP3. Sunt disponibile trei variante de echipare Ambiente, Trend şi titanium. Fiecare dintre aceste echipări având pe lângă dotările ce ţin de configuraţia iniţială şi alte opţionale instalate gratuit.

Varianta Trend 1.4 90 CP are un preţ de 14.150 de euro, iar cea Titanium 1.0 100 CP costă 16.150 de euro.

Motorul EcoBoost de 1 litru cu 125 cai-putere echipează o serie întreagă de modele Ford, pornind de la B-Max, Fiesta, Focus până la Tourneo, C-Max. Propulsoarele fabricate în Craiova sunt livrate în Germania, Spania, Turcia, Taiwan şi Thailanda. Este fabricat la uzina din Craiova.

Mai citeşte şi

Ford renunţă la 680 de angajaţi la Craiova, mai bine de o cincime din personal. Compania promisese o producţie de 350.000 de maşini pe an

 

   
 

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite