Craiova

articolul anterior articolul urmator

Semnificaţiile florilor de primăvară. Cum trebuie îngrijite pentru a nu se ofili repede

0
24 Feb 2020 02:44:32
Autor: Ana Popescu
Lalele
Lalele

Ne-am dori ca atunci când primim cadou un buchet de lalele, de exemplu, să-l ţinem cât mai mult în vaza de acasă. O tânără din Craiova, pasionată de florile de primăvară, ne explică ce semnificaţie au aceste plante, dar şi ce la ce truc să apelăm atunci când vrem să le prelungim viaţa.

Fie că vorbim despre ghiocei, lalele, narcise sau frezii toate aceste flori au o delicateţe aparte şi, de fiecare dată, când începe căldura le admirăm frumuseţea. 
Florile de primăvară au, însă, şi semnificaţii deosebite.

 "Atunci când primeşti o floare de primăvară trebuie să ştii că ea îţi transmite şi un mesaj. De exemplu, ghioceii înseamnă un nou început, speranţă, narcisele înseamnă căldură, duioşie, lalelele ne duc cu gândul doar la dragoste, zambilele semnifică perseverenţa, primulele copilăria iar freziile înseamnă prietenie", explică Sabrina Tudosiu, student la Horticultură.".

Tânăra spune că aceste flori când sunt tăiate nu au nevoie de o îngrijire deosebită faţă de alte plante, dar este bine să ştim câteva trucuri. "Aceste flori au nevoie de apă rece şi este bine să o schimbăm zilnic. În apa adugăm  fie câteva picături de oţet, fie puţină sare şi astfel florile de primăvară vor rezista mai multe zile", explică Sabrina Tudosiu.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii