Situaţie disperată la secţia ATI non-COVID a celui mai mare spital din Oltenia. „Nu mai avem cu cine să asigurăm gărzile”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
SCJU Craiova este cel mai mare spital din Oltenia
SCJU Craiova este cel mai mare spital din Oltenia

10 la sută din personalul medical al secţiei ATI non-COVID a celui mai mare spital din Oltenia este pozitiv. Cadrele medicale s-au infectat de la trei pacienţi internaţi în stare foarte gravă, dar care nu aveau simptome de COVID-19.

24 de medici si asistenţi din cei 240 angajaţi la sectia ATI non COVID-19 a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova au ieşit pozitivi în ultima săptămână. Un alt focar evoluează în acelaşi spital în cadrul UPU.

„Situaţia devine din ce în ce mai grea. Nu mai avem cu cine să asigurăm gărzile. De astăzi vom impune câteva reguli. Tot personalul medical de pe secţia ATI non-COVID-19 va purta costume de protecţie, întrucât medicii şi asistenţii s-au infectat de la trei pacienţi care au venit la noi în stare gravă, dar nu aveau simptome COVID la internare. Li s-a făcut testul şi după trei zile, când a venit rezultatul, am aflat că sunt pozitivi“, a declarat Laurenţiu Ivanovici, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova.

Totodată, conducerea spitalului a hotărât ca începând de astăzi să demareze procedura de recrutare de personal pentru secţia ATI non-COVID.

„Avem nevoie de personal cât mai repede, încercăm să aducem medici şi asistenţi de pe alte secţii unde cererea nu este atât de mare, să-i instruim şi să facem faţă acestei situaţii critice. Continuăm să testăm personalul medical prin laboratorul nostru de genetică, dar din păcate testele zilnice pe care le putem face sunt limitate. De asemenea, aşteptăm în cursul acestei seri să primim toate rezultatele la testele făcute pacienţilor internaţi pe secţia ATI non-COVID“, a mai spus managerul Ivanovici. 

12 pacienţi sunt internaţi pe ATI şi s-a luat măsura ca pe această secţie spacienţii să fie admişi pe sistemul - un pat da, unul nu. Spitalul Judeţean Clinic de Urgenţă Craiova este cel mai mare din Oltenia şi tratează la acest moment atât patologie non-COVID-19, cât şi pacienţi diagnosticaţi cu COVID.

VĂ RECOMANDĂM ŞI: Aplicaţia care te avertizează dacă ai intrat în contact cu un bolnav COVID-19, tot mai utilizată în UE. De ce nu are şi România un astfel de instrument

Sport cu masca pe faţă? Ce a păţit un chinez care a alergat aşa şi ce spune Virgil Musta

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite