Situaţie medicală disperată la Craiova: peste 20 de pacienţi aşteaptă un loc la Terapie Intensivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doar două spitale din Craiova dispun de secţii ATI pentru persoanele infectate cu COVID 19: Spitalul Judeţean şi Spitalul de Boli Infecţioase. Cadrele medicale spun că sunt disperate pentru că au ajuns să aibă în UPU persoane intubate pe care nu au unde să le transfere.

La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova, cel mai mare spital din Oltenia, există doar 20 de paturi în Terapie Intensivă pentru adulţii pozitivi. 

„Situaţia este din ce în ce mai grea. Toate paturile le avem ocupate şi, din păcate, în acest moment (miercuri seara, 11.11.2020, n.r.) în Unitatea de Primiri Urgenţă avem 5 persoane pozitive pe care ar trebui să le transferăm într-o secţie ATI. Două dintre ele sunt intubate, iar cadrele medicale fac eforturi uriaşe să le salveze. Am anunţat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă că aceşti oameni trebuie transferaţi, dar nu am primit încă niciun răspuns. Sperăm să reuşim în perioada următoare să reuşim să extindem aria de Terapie Intensivă cu încă 10 paturi", a declarat Laurenţiu Ivanovici, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova.

   Şi cadrele medicale de la Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Craiova încearcă să găsească soluţii pentru suplimentarea locurilor din ATI. "Noi avem 10 locuri. De o lună şi jumătate, în permanenţă, aceste paturi au fost ocupate. Avem în aşteptare 11 pacienţi", a declarat Adina Turcu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase "Victor Babeş" Craiova.

Şi cadrele medicale de la Spitalul Filantropia din Craiova, unde sunt internaţi pacienţi suspecţi, dar şi pozitivi, caută locuri disponibile pentru cei care sunt în stare critică.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Şeful Unităţii de Primiri Urgenţe de la Sibiu, a demisionat. Judeţul are cea mai mare rată de infectare Covid-19

Tragedia de la Terapie Intensivă. De ce sunt insuficiente actualele restricţii

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite