Subofiţer de la Penitenciarul Pelenedava, atacat în incinta spitalului de urgenţă Craiova. Agresorul este un fost deţinut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
"Impresie", fostul deţinut care a ameninţat-o pe angajata Penitenciarului că-i va face felul FOTO arhivă / Gazeta de Sud
"Impresie", fostul deţinut care a ameninţat-o pe angajata Penitenciarului că-i va face felul FOTO arhivă / Gazeta de Sud

Femeia se afla la urgenţa Spitalului din Craiova, cu probleme medicale, când a fost recunoscută de un fost deţinut. Un amic de-al acestuia, şi el fost deţinut, a început să o înjure pe angajata Penitenciarului şi s-o ameninţe că la ieşirea din spital "îi va face felul". Motivul: femeia şi soţul ei, şi el ofiţer la acelaşi penitenciar, nu închid ochii când îi văd pe deţinuţi cu telefoane mobile.

Totul s-a întâmplat în noaptea de 19/20 februarie, chiar în incinta spitalului de Urgenţă, iar povestea a fost făcută publică pe Facebook de sindicaliştii penitenciarului Pelendava. Conform acestora, femeia a fost ameninţată şi înjurată pentru că ea şi soţul, ofiţer la acelaşi Penitenciar, nu-i lasă pe deţinuţi cu telefoanele mobile asupra lor. Printre nemulţumiţi a fost amintit şi celebrul Andrei Lazăr, fiul unei judecătoare din Craiova, implicat de-a lungul timpului în numeroase scandaluri. De altfel, Nicolae Andrei, poreclit "Impresie", cel care a agresat-o pe angajata Penitenciarului este cel mai bun prieten al lui Lazăr.

"În cursul nopţii ce tocmai a trecut a avut loc un ultraj asupra familiei unui ofiţer din Penitenciarul Craiova-Pelendava. În jurul orei 23.30 soţia acestuia, agent la aceeaşi unitate, se afla în urgenţa Spitalului nr. 1 din Craiova.

Tot în aceeaşi incintă se afla şi un fost deţinut liberat din Penitenciarul Pelendava împreună cu alţi 4 prieteni. Recunoscând-o pe soţia ofiţerului, fostul deţinut a indicat-o şi celorlalţi. Unul din aceştia a început să-i adreseze injurii şi ameninţări, spunându-i că o va aştepta la ieşirea din incinta spitalului", au spus sndicaliştii.

Sunat, soţul femeii s-a deplasat imediat la spital. Acesta l-a recunoscut în grupul celor patru pe Bimbirică Petrişor Teodor, liberat în luna noiembrie 2018 din Penitenciarul Pelendava. "Întrebat, acesta a susţinut că nu-l cunoaşte pe agresor deşi a stat, anterior, în incinta spitalului împreună cu acesta peste 30 minute. Personajul agresor a fost identificat ca fiind Nicolae Andrei, zis Impresie, de către un echipaj de la secţia de poliţie nr. 2. Nicolae Andrei, zis Impresie, este cunoscut în Craiova pentru numeroase scandaluri şi alte violenţe", au mai povestit sindicaliştii.

"Din discuţiile ce au urmat a reieşit faptul că Nicolae Andrei, zis Impresie, era supărat deoarece prietenul său, Lazăr Andrei, deţinut în Penitenciarul Pelendava până pe 18.02.2019, în prezent transferat la Penitenciarul Severin, se plângea permanent de faptul că este monitorizat în penitenciar de către ofiţerul în cauză şi nu este lăsat să se ocupe de diverse activităţi, inclusiv de deţinerea unui telefon mobil, pentru a-şi înlesni regimul de deţinere", au adăugat aceştia pe reţeaua de socializare.

"După ce l-au identificat pe cel care a adresat injuriile, poliţiştii i-au aplicat acestuia o amendă contravenţională în valoare de 1000 de lei", a declarat Inspector principal Cosmin Grădinaru, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.

Cei doi soţi, ambii angajaţi ai Penitenciarului Pelendava din Craiova, urmează să depună şi plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova pentru ultraj. 

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite