Un deţinut condamnat pentru omor a dispărut dintr-un spital din Craiova. Ar fi fugit pe geam, deşi era păzit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Un deţinut condamnat la 10 ani de închisoare pentru omor a dispărut dintr-un spital din Craiova la cinci zile de la internare.

„Vineri, 12.03.2021, în jurul orei 0645, s-a constatat că deţinutul SOREANU ION, în vârstă de 53 de ani, condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de libertate de 10 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de Omor (art. 188 NCP), clasificat în regim semideschis, a părăsit o unitate sanitară publică de pe raza localităţii Craiova, unde se afla internat din data de 07.03.2021”, anunţă Administraţia Naţională a Penitenciarelor. 

Deocamdată nu se ştie cum a reuşit să evadeze, însă cel mai probabil a fugit pe geam, cât timp un poliţist îl păzea la uşă. Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că dimineaţă, la ora 6.00, bărbatul era în pat. Poliţistul s-a dus până în capătul holului, să vorbească cu colegul care urma să îi schimbe tura, iar când s-a întors, acesta nu mai era în pat.

În vederea capturării deţinutului, au fost sesizate Inspectoratul Judeţean de Poliţie Dolj, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj, au fost informate Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Române, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române; a fost alarmat personalul, au fost trimise echipe de căutare formate din personalul unităţii şi au fost solicitate imaginile video ale sistemului de supraveghere din unitatea sanitară publică.

„Fapta în cauză este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte conform prevederilor articolului 285 din Noul Cod penal, cu închisoare de la şase luni la trei ani. La momentul părăsirii unităţii sanitare, deţinutul era îmbrăcat cu: bluză trening gri, pantaloni negri. Menţionăm că deţinutul a fost internat periodic în unităţi sanitare publice, fără a manifesta comportamente contrare normelor”, precizează ANP.

Pentru orice informaţie cu privire la deţinut poate fi apelat numărul unic de urgenţă 112 sau Penitenciarul Craiova-Pelendava, la numărul de telefon: (0251) 422.326 / 522.274

Condamnat Craiova
Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite