VIDEO Bătaie între medici la Craiova sub privirile pacienţilor care aşteptau să fie operaţi: „Din senin, a trecut pe lângă mine şi mi-a dat cu pumnul în gură“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dr. Cosmin Mititelu (dreapta) a depus plângere penală împotriva colegului Mugur Riza
Dr. Cosmin Mititelu (dreapta) a depus plângere penală împotriva colegului Mugur Riza

Scandalul a avut loc la secţia de urologie a Spitalului de Urgenţă, iar protagonistul a fost doctorul Mugur Riza, cel care a avut de-a lungul timpului zeci de conflicte cu proprii colegi. De data aceasta, medicul urolog Cosmin Mititelu a fost cel agresat. "Din senin, a trecut pe lângă şi mi-a dat cu pumnul în gură". Doctorul Riza susţine, însă, altceva: "Joacă teatru. I-am înfuriat că mi-am scris pe haină #rezist. Nu iau şpagă".

Totul s-a întâmplat marţi, 28 mai, la secţia de urologie a Spitalului de Urgenţă din Craiova, acolo unde scandalurile se ţin lanţ. Personajul principal este doctorul Mugur Riza, cel care a mai fost acuzat că a agresat colegi, cel care merge pe culoare şi filmează non-stop (inclusiv în sălile de operaţie), care se plânge că nu este lăsat să opereze, cel care a fost dat afară din secţie, dar s-a reîntors după ce a obţinut o hotărâre judecătorească, dar şi cel care şi-a scris pe echipamentul medical: "#rezist Nu iau şpagă".

Această ultimă iniţiativă, susţine doctorul Mugur Riza, i-ar fi înfuriat pe colegii de la Urologie. "De când am declarat public că eu nu iau şpagă, toţi s-au ofensat. Joacă teatru. I-am înfuriat că mi-am scris pe haină #rezist. Nu iau şpagă. Eu nu le-am făcut nimic. Mi-au luat telefonul şi au jucat fotbal cu el, mi l-au distrus. Eu eram în sala de operaţie şi au tăbărât pe mine", susţine doctorul Mugur Riza.

Varianta medicului care s-a ales cu buza spartă are, însă, cu totul altă variantă. "Domnul doctor este instabil, din punctul meu de vedere. Nu i-am făcut absolut nimic. M-a mai agresat verbal şi zilele trecute. Dar nu numai pe mine. Şi pe ceilalţi colegi. Trece pe lângă noi şi ne jigneşte. Din senin. Tot din senin, m-am trezit şi cu un cot în gură şi cu buza spartă. Este inadmisibil să se întâmple într-un spital aşa ceva, în prezenţa pacienţilor. Noi am cerut să fie dat afară din secţie, are foarte multe plângeri, dar nimeni nu face nimic. O doamnă judecător a considerat că se poate întoarce în spital. Dacă un astfel de om, cu un astfel de comportament, este normal să lucreze într-o unitate sanitară, nu mai pot comenta altceva", a declarat medicul urolog Cosmin Mititelu.

Pentru aplanarea conflictului, medicii au sunat la 112. Poliţiştii s-au deplasat la spital şi l-au condus la secţie pe Mugur Riza. Medicul a fost amendat cu 1000 de lei. "În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea unor acte de violenţă. În funcţie de cercetările deja demarate, se vor lua măsurile care se impun", a declarat Mihaela Gârd, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite