VIDEO Proxeneţi reţinuţi după ce au obligat două tinere să se prostitueze. Cum era taxat trotuarul şi câţi bani câştigau fetele care erau constrânse să se vândă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Două tinere au fost obligate să se prostitueze Foto: Arhiva
Două tinere au fost obligate să se prostitueze Foto: Arhiva

Doi bărbaţi din Craiova au fost reţinuţi pentru comiterea infracţiunii de proxenetism şi sunt acuzaţi de oamenii legii că ar fi câştigat ilegal mii de euro de pe urma a doua tinere pe care le-au obligat să se vândă.

Oamenii legii au stabilit că cei doi bărbaţi în perioada iulie  2017 - mai  2018, au înlesnit practicarea prostituţiei de către două tinere de 19 ani, din Craiova, obţinând foloase materiale în urma acestei activităţi. Clienţii plăteau între 50 şi 100 de lei pentru a întreţine relaţii intime. „În urma investigaţiilor efectuate de către poliţişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Craiova s-a constatat faptul că unor tinere, care practică prostituţia pe Centura de Nord a municipiului Craiova, le este înlesnită această activitate de anumite persoane care beneficiază şi de sumele de bani obţinute pentru raporturile sexuale practicate. Au fost efectuate percheziţii domiciliare la locuinţele celor doi bărbaţi bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de proxenetism. Cu ocazia percheziţiilor efectuate de poliţişti s-au ridicat mai multe înscrisuri (documente transfer bancar, anunţuri mica publicitate) şi sume de bani dobândite în urma activităţii infracţionale desfăşurate“, a precizat Cosmin Grădinaru, purtătorul de cuvânt din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj. 

VIDEO 

Doi proxeneţi din Craiova au fost reţinuţi de oamenii legii 

Proxeneţii sunt cunoscuţi cu antecedente şi au fost reţinuţi, iar astăzi vor fi prezentaţiParchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu propunere de arestare preventivă a celor doi bărbaţi.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite