Şeful Inspectoratului Şcolar Vrancea, în vizorul ministrului Educaţiei. De ce îl acuză Andronescu şi cum se apără Dorin Cristea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alţi doi inspectori generali şcolari din ţară au fost "urecheaţi" de ministrul Educaţiei, unul dintre ei fiind înlăturat din funcţie.

Demis de două ori de doi foşti miniştri ai Educaţiei, Liviu Pop şi Valentin Popa, dar revenit de fiecare dată în funcţie, la conducerea IŞJ Vrancea, pin decizii ale justiţiei, Dorin Cristea se află acum şi în vizorul Ecaterinei Andronescu.

Ministrul Educaţiei a susţinut joi o şedinţă de bilanţ al mandatului său şi a menţionat în analiza făcută şi numele judeţului Vrancea, care ar fi transmis date eronate despre grupurile sanitare neconforme.

Din această cauză, Ecaterina Andronescu spune că l-a demis pe şeful IŞJ Bacău şi că inspectorii generali de la Vrancea şi Botoşani sunt în analiză.

"Ei trebuie să fie responsabili de datele cu care operăm şi pe care ne bazăm deciziile", a afirmat ministrul.
Dorin Cristea ne-a precizat că datele trimise Ministerului Educaţiei au fost corecte, doar că cei de la Bucureşti le-au dezordonat, astfel încât s-au încurcat coloanele cu şcolile care au grupuri sanitare neconforme. "Este greşeala celor de la minister, pe care tot noi am reparat-o, refăcându-le tabelul ”, ne-a spus Dorin Cristea.

De altfel, afirmaţiile şefului Inspectoratului Şcolar Vrancea sunt confirmate şi de câteva precizări făcute de reprezentanţii Ministerului, care recunoaşte că a încurcat borcanele.

S-a menţionat că şcolile care au primit bani ar fi fost incluse în proiect dintr-o eroare, pentru că erau incluse deja în alte programe.

Astfel, iniţial Ministerul educaţiei a precizat că sunt 27 de unităţi de învăţământ din Vrancea cu grupuri sanitare neconforme, ulterior, după clarificările de rigoare, stabilindu-se că sunt doar 13. Prin urmare, o parte din banii pentru toaletele-container, sume aprobate în şedinţă de guvern, au fost retraşi. Vorbim de sume cuprinse între 38.000 de lei şi 74.000 de lei.

“Câteva unităţi de învăţământ situate pe raza judeţului Vrancea şi pe raza judeţului Botoşani vor fi propuse, în perioada următoare, pentru restrângerea activităţii educaţionale, ca urmare a scăderii numărului de elevi, iar alte câteva au fost cuprinse pentru reabilitarea întregului imobil în Programul Naţional de Dezvoltare Locală. De asemenea, au mai fost identificate unele unităţi de învăţământ situate pe raza judeţelor Vrancea şi Botoşani care funcţionează cu grupuri sanitare neconforme şi nu sunt propuse pentru restrângerea activităţii educaţionale, nefiind cuprinse nici în alte programe de finanţare. Drept urmare, în vederea îndreptării erorii materiale din HG nr. 363/2019, MEN, la solicitarea autorităţilor locale şi a celor patru Inspectorate Şcolare Judeţene, a elaborat un proiect de HG de modificare”, se arată în precizările Ministerului Educaţiei.

La începutul acestui an, actualul ministru Ecaterina Andronescu susţinea că la nivel naţional sunt 1.489 de şcoli fără toaletă conformă.


 

Focşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite