A demisionat din PSD deputatul care a spus despre Klaus Iohannis că a vândut copii în străinătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dragoş Bârlădeanu  FOTO: Facebook
Dragoş Bârlădeanu  FOTO: Facebook

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a luat luni act de demisia deputatului Dragoş Bârlădeanu de la grupul parlamentar al PSD. Acesta va continua în Parlament (în scurta perioadă rămasă) ca neafilit. Motivul demisiei: nu mai este pe liste pentru un nou mandat.

Deputatul Dragoş-Petruţ Bârlădeanu a informat luni, 26 octombrie, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor că din data de 22 octombrie nu va mai activa în grupul deputaţilor PSD, ci ca neafiliat, deoarece a demisionat din partid. 

Fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Vrancea timp de două mandate, în perioada 2008-2016, Bârlădeanu a fost ales pe listele PSD pentru un mandat de deputat de Vrancea, la alegerile din 2016. 

În ultima perioadă, a intrat într-un con de umbră în organizaţia locală, astfel că nu se mai regăseşte pe liste pentru un nou mandat de parlamentar. 

El a rămas în atenţia publică cu o declaraţie stupefiantă făcută în campania electorală prezidenţială din 2014, la adresa lui Klaus Iohannis.  

Bârlădeanu a sus că, înainte de a fi primar, Iohannis a vândut în străinătate copii chiar din Vrancea. 

„Acest Iohannis, înainte să fie primar a vândut copii în străinătate. Copii din Vrancea, din România, din Vidra, au fost vânduţi în străinătate pe bani grei. Are şase case. Prima casă şi-a făcut-o din banii pe care i-a câştigat de pe urma copiilor vânduţi”, le-a spus atunci Bârlădeanu sătenilor din Vidra, la o acţiune de inaugurare a unui drum pe care nu s-a făcut nimic.

Este posibil ca după ce va încheia mandatul să se întoarcă ca funcţionar în Consiliul Judeţean Vrancea, acolo unde lucra înainte de a ajunge demnitar.

Vă mai recomandăm:

VIDEO Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vrancea: „Iohannis a vândut copii din Vrancea pe bani grei“

Vicepreşedinte CJ, Dragoş Bârlădeanu: “Regele Carol nu ştia de trenuleţe suspendate”

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite