Alegeri prezidenţiale 2014. Lovitură pentru candidatul PSD dată de Biroul Electoral Judeţean. Toate afişele şi bannerele din judeţ trebuie date jos

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Biroul Electoral Judeţean Vrancea a admis contestaţia Alianţei Creştin Liberale în privinţa afişelor şi bannerelor electorale pentru alegerile prezidenţiale 2014.

Contestaţia înregistrată pe data de 17 octombrie la Biroul Electoral Judeţean şi depusă de Alianţa Creştin Liberală, s-a referit la faptul că materialele electorale ale candidatului PSD Victor Ponta, aflate în tot judeţul, nu respectă legea deoarece nu au menţionate pe ele numele agentului economic care le-a realizat.

Acest lucru a fost constatat chiar de către membrii Biroului Electoral Judeţean, care în cursul zilei de ieri s-au deplasat în teren, iar în urma unei şedinţe s-a dispus ca primarii din judeţ, mai puţin cei din Focşani, să ia măsuri pentru înlăturarea bannerelor montate cu încălcarea legii.

„Constată că bannerele electorale montate de Alianţa Electorală PSD-UNPR-PC cu imaginea candidatului acestei formaţiuni politice la alegerile prezidenţiale, Victor Ponta, care nu conţin denumirea operatorului economic care le-a realizat, încalcă ordinea de drept şi dispune ca primarii unităţilor administrativ teritoriale din judeţul Vrancea, cu excepţia municipiului Focşani, să ia măsuri pentru înlăturarea acestora. Cu drept de contestaţie la Biroul Electoral Judeţean, în termen de 48 de ore de la afişare”, se arată în decizia semnată de preşedinta Biroului Electoral Judeţean Vrancea, Silvica Mirela Bucur.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite