Alimentele de bază, mai scumpe de la 1 februarie/ Vestea îi nemulţumeşte pe focşăneni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preţurile la ulei, produse lactate,  carne şi pâine vor creşte cu până la 15%. Majorarea preţului carburanţilor şi a materiei prime sunt principalele cauze ale noului val de scumpiri.

În timp ce focşănenii nici nu s-au obişnuit bine cu scumpirile aduse de prima lună a lui 2011, vânzătorii se pregătesc să schimbe din nou etichetele de la raft. De la 1 februarie, alimentele de bază se vor scumpi chiar şi cu 15 procente.

De pildă, pentru un litru de ulei consumatorii vor trebui să scoată din buzunare nu mai puţin de 7 lei. Şi la produsele lactate se estimează o creştere cuprinsă între 4 şi 8%, carnea, legumele şi pâinea fiind de asemenea incluse pe lista majorărilor.

Valul de scumpiri îi dezamăgeşte pe focşăneni, mai ales pe cei care se întreţin doar dintr-un salariu minim pe economie sau din şomaj. Şi pentru pensionari se anunţă vremuri grele.

„Mă străduiesc să trăiesc de azi pe mâine. Oricum, bani mulţi pe mâncare nu dădeam, deoarece mai bine de jumătate din pensie se duce pe medicamente şi facturi. Dar de acum o să fiu nevoită să cumpăr şi mai puţine alimente. Chiar şi la pensie trebuie să duc grija zilei de mâine", spune Mioara Bratu.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite