"Biblioteca" din parc, locul unde te autoserveşti cu cărţi dacă aduci altele în loc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ziua internaţională a cărţii a fost astăzi celebrată într-un mod inedit la Focşani, unde iniţiatorii proiectului „Cărţile pe faţă” au demarat o nouă acţiune, „Cărţi aproape gratis”.

Ce poate fi mai frumos şi relaxant decât să mergi într-un parc, să iei o carte dintr-un raft improvizat pe o alee şi să o citeşti cu nesaţ. Sau, eventual, dacă-ţi place atât de mult, să o poţi lua acasă să o citeşti.

La acest lucru s-au gândit elevii şi bibliotecara Şcolii Generale Nr.7 din Focşani, care sunt iniţiatorii campaniei de promovare a lecturii „Cărţile pe faţă”, care au lansat astăzi în parcul Schuman un nou proiect, „Cărţi aproape gratis”.

Astfel, cu sprijinul Club Rotary Varana Focşani, care a susţinut financiar construirea unor căsuţe din lemn care au forma unor cărţi deschise, care au fost umplute cu volume donate de elevi, oricine poate veni în parc să citească sau să împrumute o carte, cu condiţia să aducă alta în loc.

image

Organizatorii nu se tem de răuvoitori, care ar putea "împrumuta" cărţi fără a le restitui şi nici de eventuale distrugeri, întrucât locul este monitorizat video.

La această acţiune parteneri mai sunt ISJ Vrancea şi Primăria Focşani, iar iniţiatorii promit că în viitorul apropiat şi alte locuri din parcuri vor fi populate cu cărţi dintre cele mai diverse.

image
Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite