Bugetul Focşaniului, deocamdată în aer. Ce decizie au luat judecătorii în procesul intentat de sindicatul funcţionarilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bugetul Primăriei Focşani ar putea fi rediscutat
Bugetul Primăriei Focşani ar putea fi rediscutat

Decizia instanţei poate fi atacată cu apel, iar procesul va continua la instanţa de fond. La aprobarea bugetului, Consiliul Local a tăiat 30% din fondul de funcţionare al Primăriei Focşani.

Judecătorii de la Tribunalul Vrancea au admis cererea Sindicatului funcţionarilor din Priimăria Focşani, reprezentaţi de avocatul Virginia Vedinaş, prin care aceştia solicitau suspendarea executării Hotărârii Consiliului Local privind aprobarea bugetului general al municipiului pe anul 2021.

Sindicaliştii din Primăria Focşani şi apărătorul au arătat în cererea de chemare în judecată că au fost tăiate 30% din cheltuielile de funcţionare, în special drepturi salariale, iar prin aceste diminuări de sume se încalcă prevederi din Codul Administrativ şi din Legea Finanţelor Publice, considerându-se că s-a modificat total proiectul de buget iniţial.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

"Dispune suspendarea executării HCL 101/10.05.2021 până la pronunţarea instanţei de fond. Obligă pârâtul Consiliul Local Focşani la 7.550 lei cheltuieli de judecată către reclamant. Executorie de drept. Cu recurs, în 5 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea la dispoziţie de grefa instanţei, azi, 23.06.2021", se arată în decizia instanţei.

Rămâne de văzut motivarea instanţei în această speţă şi ce decizii se vor lua la nivel de administraţie locală după decizia judecătorilor, în condiţiile în care hotărârea pronunţată de magistraţi are legătură cu întreg bugetul general al municipiului. 

Vă mai recomandăm:

Consiliul Local Focşani, dat în judecată de sindicatul funcţionarilor pentru tăierea salariilor angajaţilor

Bugetul Focşaniului, votat la a treia încercare. Salarii diminuate cu 30% pentru funcţionarii din Primărie şi cu 50% la Poliţia Locală VIDEO

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite