Călător prin natură şi istorie, pe drumul şerpuit dintre Covasna şi Comandău FOTO
0
Călătorind prin munţi şi observând bogăţia lor, inevitabil te gândeşti şi la versul ”Munţii noştri aur poartă”, din poezia lui Octavian Goga.
Reflectând asupra lui, putem conştientiza cât de multă poezie există în geografie şi cât de multă geografie poate exista în poezie, pe lângă celelalte sute de mesaje ce ni le poate transmite oricare autor sau spaţiu geografic.
Munţii noştri ne oferă metalul preţios, aurul verde, aurul negru, aerul, apa, hrana, totul. Nu este nevoie să avem la tot pasul câte o Roşia Montană să ne dăm acordul cu privire la tot ”aurul” disponibil în munţi. Resursele existente în zona montană pot fi, în aparenţă, puţin variate, dar de fapt cu atât mai specifice şi bogate, de care omul ar putea dispune pentru a-şi dezvolta nivelul de trai, în context durabil, aşa cum ar fi normal. Nu trebuie uitate, de asemenea, nici urmele istoriei mai vechi sau recente, conservate sau îngropate de grijă sau nepăsare. Mereu găseşte omul o alternativă.
De la exploatare forestieră la turism, în context durabil
Foarte multă vreme, activităţile din zona montană erau în principal cele axate pe minerit sau pe exploatarea forestieră, chiar dacă resursele pe care muntele le oferea erau extrem de variate. Trecerea de la activităţile clasice la cele alternative, durabile, ar trebui să se realizeze într-un ritm mult mai rapid faţă de cel care s-a produs din a doua jumătate a secolului XX şi începutul secolului XXI.
Vă propunem, în acest sens, o călătorie în judeţul Covasna. Între Covasna şi Comandău surprindem o zonă în care s-au produs mai multe transformări, într-o dinamică intensă şi contradictorie, de la opţiunea decidenţilor pentru păstrarea tradiţiei economice, la cele pentru conservare, regenerare sau chiar ignoranţă.
Am regăsit oraşul Covasna ca pe un oraş cochet şi ca staţiune reabilitată cu fonduri europene. Un demers lăudabil al autorităţilor locale, spre deosebire de alte administraţii din ţară ce nu au găsit, încă, soluţii pentru salvarea patrimoniului unor staţiuni, lăsându-le în paragină timp de trei decenii. Am regăsit, de asemenea, comuna Comandău, din depresiunea cu acelaşi nume, nedistrusă de vreme sau modernism, dimpotrivă. Aici s-au păstrat şi elementele trecutului istoric şi economic armonizate cu cele ale prezentului, care în alte regiuni riscă să fie invadate de opulenţă. O localitate care nici măcar nu este izolată, în ciuda aparenţelor induse de poziţia geografică între munţi, la puţin peste 1.000 m altitudine. Comandău este situat doar departe de traficul intens de pe arterele principale de circulaţie. E linişte şi armonie.
Chiar dacă nu a dispărut fabrica de cherestea, înfiinţată de Baronul Gyula în 1889, cea care a dat
profilul economic principal al localităţii de graniţă dintre Imperiul Austro-Ungar şi Ţările Române, exploatarea materialului lemnos s-a redus, iar activităţile sunt acum orientate mai mult spre turism. Spre periferie s-au construit numeroase case de vacanţă şi unităţi de cazare sau baze de agrement pentru turiştii care aleg să-şi petreacă vacanţa într-o oază de linişte în natură.
Urmele trecutului acoperite de cele ale prezentului. Conservare şi abandon
Zona Covasna - Comandău are o diversitate mare de resurse turistice pentru a oferi o vacanţă minunată oricărui turist. Munţii din apropiere (Goru – 1785 m, Lăcăuţi – 1777 m, Penteleu – 1772 ş.a.), potecile turistice (spre Lăcăuţi traseul este de 4 – 4,5 ore), păduri cu poieni şi plante diferite, dar şi cu specii faunistice (atenţie la urşi!) cum nicăieri în Europa nu se mai întâlnesc, aer curat, râuri cu apă cristalină (Covasna, Bâsca Mare), izvoare minerale, resorturi mai vechi sau mai noi, pârtii de schi, instalaţii de transport prin cablu, baze de tratament şi agrement etc.
Însă, în afară de potenţialul turistic, turiştilor li deschid şi câteva ”file” din istoria industrială a zonei. Urmele din trecut ale exploatărilor forestiere care s-au făcut pe versanţii Munţilor Breţcului şi Vrancei. Povestea din care nu e greu să revezi în minte oamenii cu bătături în palme şi sudoare pe frunte, fochiştii murdari de tăciune, scripeţii de pe planurile înclinate mişcaţi de alţi muncitori, caii obosiţi trăgând vagonete ş.a.. Cuvântul unic ce le înglobează pe toate este TRUDA.
Din tot ce a fost odată o inovaţie unică în România secolului al XIX-lea mai există acum doar câteva resturi de cale ferată forestieră îngustă şi material rulant. Acestea au fost conservate pentru aducerea aminte a vremurilor când exploatarea resurselor turistice nu era o prioritate, dar cea a exploatării lemnului da. Şi în prezent se exploatează pădurea, dar altfel. În unele locuri cu respect faţă de munte, natură şi semeni, în alte locuri fără niciun principiu raţional. Acum buştenii nu se mai transportă pe cale ferată cu ecartament îngust sau cu funicularul.
Se aduc la baza versanţilor cu ajutorul diverselor utilaje moderne, iar spre seară, pe drumul D.C. 14, teoretic închis pentru maşinile de peste 3.5 tone, se pot întâlni tirurile cu remorcile goale circulând spre locurile de încărcare a materialului lemnos. Adică interzisul nu mai este interzis după anumite ore? ”Iubiţi pădurea” a rămas doar un îndemn al Ocolului Silvic Comandău pentru că, în realitate, ceea ce se poate observa cu ochiul liber este altceva. Iubirea pentru pădure se rezumă doar la iubirea unora pentru profit şi pentru valoarea economică a lemnului, nu pentru rolul său esenţial în menţinerea sănătăţii Terrei.
Ajuns în Valea Zânelor, la ieşirea din staţiunea Covasna spre Comandău, turistul poate vedea o locomotivă cu aburi care domină peisajul. Este locomotiva ”764-001 Reghin”, una dintre cele cinci locomotive de cale ferată pe ecartament de 760 mm incluse, încă din anul 2006, pe lista monumentelor istorice mobile de interes naţional. Cu ajutorul acesteia, lemnul exploatat de pe versanţii din apropiere era transportat până la Gara Covasna, unde era depozitul central.
Pe porţiunea de cale ferată îngustă se mai văd conservate şi câteva vagonete din lemn şi o drezină, adică un camion pe şine, ce încântă acum turiştii care vor să facă o plimbare pe o lungime nu mai mare de 4 km. Atât s-a mai păstrat la Covasna din ce era odată calea forestieră Covasna - Planul înclinat (Şiclău) - Comandău. La partea inferioară, în Covasna, sectorul Valea Zânelor, iar în partea superioară, la Comandău, un alt sector pe care circulă o ”Mocăniţă” pentru turiştii veniţi să exploreze zona de pe Valea Bâsca Mare.
De-a lungul drumului pietruit DC 14, pe cei 18 km de legătură rutieră între cele două localităţi, urmărind cursul principal al râului Covasna, în pădure, pe vechiul terasament sau sub pietrişul drumului, se mai pot observa porţiuni abandonate din această cale ferată intens folosită mai bine de 100 de ani (1891 – 1999). Calea ferată cu ecartament îngust dintre Covasna şi Comandău avea o lungime de 21,2 km şi a făcut parte din sistemul de căi ferate forestiere înguste din Carpaţii de Curbură, construite după 1881, reţeaua totalizând în prima jumătate a secolului XX 200 km lungime, pe 9 sectoare.
Planul înclinat (Şiclăul), puntea dintre sectoarele de cale ferată îngustă Covasna şi Comandău, în funcţiune până în 1999, a intrat de atunci într-o profundă stare de degradare, chiar dacă a fost clasat ca monument tehnic (Cod CV-II-a-A-13195). Neînţelegerile, cu privire la patrimoniu, dintre decidenţii celor două localităţi, precum şi litigiile imobiliare pe rol ori lipsa oricărei forme de pază asupra ansamblului tehnic, au ca efecte declasarea monumentului tehnic şi îngroparea totală a ceea ce a constituit, cândva, o parte din istoria economică a locului.
Istoria nu trebuie îngropată, ea trebuie respectată, conservată şi redată călătorului. Tot ceea ce s-a distrus în trecut ar trebui reparat/regenerat în prezent, atât pentru noi, dar mai ales pentru generaţiile viitoare.
Se încarcă comentariile...
