Când a fost stabilită ora oficială în România. Iniţiatorul schimbării orei pe glob a fost unul din fondatorii SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şi în 2021 vom schimba de două oro ceasurile
Şi în 2021 vom schimba de două oro ceasurile

Propunerea de renunţare la schimbarea orei a apărut în 2018 şi ar fi trebuit să intre în vigoare încă din 2019, dar unele ţări europene s-au opus.

Schimbarea orei oficiale pe glob a avut, cu siguranţă, un rost în timpurile trecute, când fie războaiele, fie industrializarea şi economisirea resurselor energetice şi a materiilor prime au făcut din acest lucru ceva  îndreptăţit. Producţia pe bază de cărbune, care a stat iniţial la originea acestor modificări orare, se află aproape de apusul  ei.

Energia care se produce în prezent se datorează din ce în ce mai mult unor surse ecologice precum vântul, lumina, apa, iar în ceea ce priveşte energia nucleară, nici aceasta nu va mai avea un viitor prea lung. Specialiştii spun că, din punct de vedere economic, aspectul schimbării orei oficiale nu pare a mai avea raţiuni obiective. Până se va decide la forurile cele mai înalte această dilemă, documentele din arhive ne spun cum a apărut şi a evoluat această modificare orară. În primul rând, prin schimbarea orei, atât  primăvara, cât şi  vara, oamenii  beneficiază, cât mai mult,  de lumina soarelui şi nu mai consumă altceva pentru a o produce artificial.

De ce există această posibilitate?

„Datorită rotirii în jurul Soarelui a globului nostru pământesc, precum şi a axei de înclinare a Pământului, se produce, în cele două părţi de an, o expunere mai mică sau mai mare a suprafeţei planetei la razele solare, care se traduce prin faptul că la noi ajunge mai puţină lumină toamna şi iarna, dar mai multă primăvara şi vara. Prin modificarea orei pe glob se încearcă păcălirea acestui fenomen astronomic, iar noi, pământenii, folosim astfel mai economic scăderea sau creşterea zilelor şi a luminozităţii aferente acestora. Ideea nu este una rea, este chiar genială, dovadă că la ea nu s-a gândit oricine, ci nimeni altcineva decât inventatorul Benjamin Franklin, unul din Fondatorii Statelor Unite ale Americii şi unul din semnatarii de frunte ai Declaraţiei de Independenţă a Uniunii şi ai Constituţiei americane”, ne spune istoricul focşănean Florin Dîrdală.

În România, pentru prima dată, legea stabilirii orei oficiale a fost decretată de regele Carol al II-lea, în urmă cu aproape 90 de ani. „Ora oficială pentru cuprinsul României este ora fusului al doilea orar la est de Greenwich. În tot intervalul cuprins între lunile aprilie şi octombrie ale fiecărui an se poate adopta drept ora oficială ora fusului al treilea orar la est de Greenwich. Adoptarea orei fusului al treilea orar ca ora oficială precum şi precizarea intervalului se hotărăsc prin Înalt Decret Regal pe baza unui jurnal al Consiliului de Miniştri. Ora oficială este obligatorie pentru toate instituţiile publice. Această lege se va pune în aplicare de la 1 octombrie 1931”, se arată în decret.

ora oficiala

Acesta a fost primul act normativ care a statuat nouă situaţie a orei oficiale în România, adaptată după cea existentă în toată lumea civilizată  Din respectivul moment, această reglementare  a rămas permanent valabilă în ţara noastră.

Parlamentul European a votat pe 26 martie 2019 renunţarea la schimbarea orei de două ori pe an, începând cu anul 2021. Fiecare ţară membră urmează să decidă ce oră va adopta – ora standard (ora de iarnă) sau ora de vară.

România nu a luat încă o decizie în acest sens. Însă, dacă se decide ca ţara noastră să rămână la ora de vară, ultima modificare a orei va avea loc în noaptea de 27 spre 28 martie 2021. Atunci, ceasurile se vor da cu o oră înainte, adică ora 3 va deveni ora 4.

Comisia Europeană a mai anunţat că dacă se sesizează probleme cu implementarea acestei măsuri se poate dispune o întârziere de încă un an, adică decizia să fie luată în 2022.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Ora de vară 2021. Când trebuie să dăm ceasurile cu 60 de minute înainte

Ora de vară sau ora de iarnă: avantaje şi dezavantaje. Care e varianta mai bună pentru România

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite