Ce a fost „Republica de la Ploieşti“. Farsa istorică de tot râsul l-a inspirat pe Caragiale să scrie „D'ale carnavalului“

Pe 8 august 1870, peste 3.000 de oameni au ieşit în stradă la Ploieşti şi au protestat faţă de monarhie. „Revoluţionarii“ doreau să-l înlăture de la tron pe Regele Carol I.

La doar patru ani de la aducerea pe tronul României a principelui Carol de Hohenzollern, monarhia era puternic contestată, în contextul luptelor acerbe pentru putere purtate între liberali şi conservatori.

Pe de altă parte, şi războiul franco-prusac izbucnit în iulie 1870 era o problemă, întrucât majoritatea românilor simpatizau cu francezii, iar Carol, ca prinţ german, era de partea Prusiei. Pe acest fond, în cercurile politice ale vremii s-a creat o mişcare conspirativă menită a-l înlătura de pe tron pe principele Carol, ulterior urmând să fie înscăunat un văr al împăratului Napoleon al III-lea.

S-au coagulat două organizaţii conspirative, conduse de deputatul C. T. Grigorescu şi Radu Stănian, din care au mai făcut parte şi alţi politicieni importanţi, precum avocatul şi ziaristul Candiano Popescu, Stan Popescu, preotul Nicolae Ioachimescu, locotenentul Comiano, Mitică Călinescu, Titu Bălăceanu, Petre Apostolescu, Guţă Andronescu-Grădinaru. Aceştia şi-au împărţit sarcini precise în "proiectul" de detronare a lui Carol I.

Liberalii radicali, complot contra lui Carol I

Planul era ca revoluţionarii să ocupe telegraful, să pună mâna pe armată, iar mai multe oraşe mari, precum Bucureşti, Ploieşti, Craiova, Piteşti, Buzău, precum şi tabăra militară de la Furceni, aproape de Focşani, să pactizeze cu mişcarea. Principalii agitatori erau liberalii radicali: C.A. Rosetti, Ion C. Brătianu, Eugeniu Carada, Constantin Ciocârlan, fost prefect al Poliţiei Capitalei, maiorul C. Pilat, Alexandru Candiano-Popescu şi dr. D. Sergiu.

Mişcarea a fost pregătită pentru noaptea de 7/8 august, deşi ofiţerii militari de la Furceni solicitaseră o amânare pentru a afla un deznodământ în războiul dintre Franţa şi Prusia. Creierul acţiunii, Candiano Popescu, nu a fost de acord şi, împreună cu grupul său, a ocupat prefectura şi telegraful din Ploieşti.

Dimineaţa, în faţa populaţiei chemate de clopotele bisericilor, Candiano Popescu a citit o telegramă atribuită ministrului de război Ion C. Brătianu, prin care făcea cunoscut că principele Carol I a fost detronat şi că el, Candiano Popescu, a fost numit prefect al judeţului Prahova. În aplauzele mulţimii, care să bucura că "a scăpat de neamţ", Popescu a pornit spre cazarma dorobanţilor.

Principele, detronat doar la Ploieşti

“Candiano Popescu i-a prezenat maiorului Polizu, comandantul unităţii, o telegramă «semnată» de Ion C. Brătianu – ministrul de Război, şi Manolache Costache Epureanu – ministrul de Interne, cu următorul conţinut: «Vă fac cunoscut că prinţul Carol s-a detronat astă noapte de către popor. În numele guvernului provizoriu vă ordon a lua comanda garnizoanei şi pe dată a supune armata la jurământ pentru noul guvern. Totodată, vă veţi pune la ordinul prefectului Alexandru Candiano Popescu, veţi menţine ordinea, iar de urmare veţi raporta pe dată». Maiorul Polizu nu a dat crezare telegramei şi a declarat că va apăra cazarma. Fără să intre în discuţii contradictorii cu respectivul maior, Candiano Popescu s-a deplasat la închisoarea oraşului unde a eliberat un număr de arestaţi. Pentru a face cunoscută acţiunea pe plan internaţional, «prefectul» a expediat ziarului românesc Adevărul, care apărea la Pesta, următoarea telegramă: «Principele Carol răsturnat, guvernul provizoriu înfiinţat sub titlul de Regenţă. În Ploieşti mare entuziasm». Şeful staţiei telegrafice din Predeal, Iuliu Filipescu, s-a arătat circumspect, a oprit cele două telegrame şi a anunţat  guvernul de la Bucureşti”, arată istoricul Ioan Scurtu, unul dintre cei care au studiat evenimentele de la Ploieşti.

Complotiştii au fost achitaţi

Aflând despre rebeliune, autorităţile au procedat la arestarea capilor mişcării, dar şi a câtorva sute de alţi cetăţeni. Candiano Popescu (foto dreapta), care a fugit, a fost prins la Buzău.

Acuzaţii, în număr de 41, au fost trimişi în faţa justiţiei, la Târgovişte. Au inovcat în apărarea lor faptul că domnitorul Cuza a fost înlăturat într-o manieră similară, fără ca nimeni să fie arestat. Două luni mai târziu, în octombrie 1870, acuzaţii au fost achitaţi.

Istoricii spun că acţiunea din august 1870 nu a avut nicio legătură cu instaurarea republicii, aşa cum au sugerat în special umoriştii vremii, în special scriitorul Ioan Luca Caragiale, în nuvela "Boborul" şi în comedia "D-ale carnavalului".

De menţionat, că un singur lider al mişcărilor antidinastice, Eugeniu Carada, a rămas pe poziţie, iar toţi ceilalţi participanţi „au întors-o ca la Ploieşti”, pactizând cu Carol, unii devenindu-i apropiaţi, precum uneltitorul principal Candiano Popescu, numit la 1880 aghiotantul regelui sau Ion. C. Brătianu, devenit cel mai apropiat colaborator al lui Carol şi prim-ministru între 1876-1888.

Mişcări împotriva lui Carol I au mai avut loc şi în anul următor, în martie 1871, când prim ministru era Ion Ghica, un alt opozant al monarhului, care era şi ministru de interne.

Alt complot eşuat împotriva lui Carol

“La Bucureşti, în sala Slătineanu, colonia germană, cu avizul şi se pare la iniţiativa lui Carol, organizează un banchet provocator, pentru sărbătorirea zilei de naştere a regelui Prusiei, Wilhelm, la care participă şi consulul prusian Radovitz. Tineretul, la care se asociază mari mase ale populaţiei bucureştene, sparg cu pietre geamurile sălii de banchet, sună clopotele în semn de alarmă, strigând lozinci republicane. Un grup de poliţişti intervin fără a reuşi să potolească şi să împrăştie mulţimea. Carol, înştiinţat de cele ce se petrec, trimite să-l cheme pe primul ministru, răspunzător de ordinea în ţară. Ghica însă nu e găsit acasă. Trimisului i se răspunde că se află la Prefectura Poliţiei. În acest timp, din partea guvernului nu se remarcă nicio măsură, în afară de unele intervenţii cu totul anemice ale poliţiei, ceea ce îndreptăţeşte presupunerea că Ghica a sprijinit indirect reacţia mulţimii, în dorinţa secretă de a trage foloase, poate de a-i succede lui Carol. Mulţimea a fost împrăştiată după miezul nopţii, când generalul Solomon, fiul colonelului de tristă amintire la la 1848, fără ordin din partea guvernului a scos armata în stradă. Atunci şi-a făcut apariţia şi Ghica, cerând generalului să retragă trupele spre a nu da naştere la o ciocnire cu mulţimea şi la vărsare de sânge. La palat s-a prezentat abia la 1.00 noaptea iar Carol, i-a cerut furios şi pe un ton jignitor să demisioneze”, scrie istoricul D. Păcuraru, într-o lucrare închinată lui Ion Ghica. A doua zi, primul ministru Ghica şi-a dat demisia, iar ulterior s-a retras definitiv şi din viaţa politică.