Ce pedeapsă a primit directoarea de liceu amorezată de elevul ei. Tânărul a susţinut Bacalaureatul şi a pierdut, din cauza scandalului, bursa oferită de Casa Regală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Diana Tăicuţu şi-a primit pedeapsa de la comisia de disciplină
Diana Tăicuţu şi-a primit pedeapsa de la comisia de disciplină

Consiliul de Administraţie al Liceului de Artă “Gh. Tatarescu” din Focşani s-a întrunit vineri pentru validarea sancţiunilor luate de comisia de cercetare disciplinară de la nivelul liceului în cazul fostului director al instituţiei, Diana Tăicuţu.

După cum se ştie, aceasta a fost în luna mai protagonista unui scandal cu tentă sexuală, după ce fotografii în care aceasta apare dezbrăcată, în scene tandre cu un elev de clasa a XII-a, de la acelaşi liceu, au fost postate pe o pagină de Facebook, dar au ajuns şi în presă.

Imaginile cu profesoara şi elevul în vârstă de 19 ani au fost surprinse cu o cameră de supraveghere montată în locuinţa ei personală, Diana Tăicuţu acuzându-l pe soţul ei, cu care este în divorţ, de distribuirea lor, lucru negat de acesta. La vremea respectivă, în urma scandalului de presă, Diana Tăicuţu şi-a dat demisia din funcţia de director, iar Inspectoratul Şcolar Vrancea a constituit o comisie de cercetare.

În urma audierilor care au avut loc, la care a participat şi profesoara, s-au dictat mai multe sancţiuni, validate vineri de consiliul de administraţie. Astfel, profesoarei i s-a suspendat pentru o perioadă de trei ani dreptul de a se înscrie la un concurs pentru a ocupa o funcţie didactică superioară.

Cu alte cuvinte, Diana Tăicuţu rămâne doar simplu profesor în şcoală, dar i se interzice în această perioadă să mai deţină funcţii de conducere, indiferent că vorbim de funcţia de director, şef de catedră, fiind lipsită şi de dreptul de a încasa gradaţie de merit. Pe lângă această pedeapsă, ea a mai primit încă patru sancţiuni complementare la nivel de unitate de învăţământ, conform codului de etică al şcolii.

Astfel, i s-a suspendat dreptul de a fi diriginte timp de patru ani, nu va mai putea preda la clasele de liceu, ci doar la gimnaziu, nu va mai putea însoţi elevi în tabere sau la olimpiade şcolare timp de doi ani şi nu va putea fi niciodată director al Liceului de Artă.

Comisa de disciplină a discutat şi despre posibilitatea desfacerii contractului de muncă al profesoarei, dar nu s-a ajuns până acolo, luându-se în calcul profesionalismul dovedit până acum de profesor la catedră. Decizia luată în consiliul de administraţie poate fi contestată,  dar Diana Tăicuţu a spus celor prezenţi că îşi asumă întreaga responsabilitate pentru cele întâmplate şi nu va uza de această cale.

În ceea ce-l priveşte pe fostul soţ al profesoarei, care este la rândul său cadru didactic în liceu, acesta a primit un avertisment scris pentru faptul că a adus prejudicii de imagine liceului, întrucât a ieşit în presă cu informaţii despre acest scandal. El a contestat deja decizia la Tribunalul Vrancea.

În fine, elevul amorezat de profesoara sa a primit nota 8 la purtare. Băiatul de 19 ani aşteaptă zilele acestea rezultatele de la Bacalaureat în funcţie de care va putea merge sau nu la Facultatea de Arte din Bucureşti, pe care intenţionează să o urmeze. Nota de la purtare îl afectează foarte mult, întrucât a pierdut o bursă pe care o câştigase de la Casa Regală României, tânărul fiind un apreciat şi talentat artist plastic.

Citiţi şi:

FOTO Directoarea Liceului de Artă din Focşani a demisionat după ce a fost implicată într-un scandal amoros cu un elev

VIDEO Reacţia soţului directoarei de şcoală care a fost surprinsă în ipostaze intime cu un elev: „Sunt devastat. Am avut încredere în ea“

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite