Cin’ să fie Impostorul-ticălos? Dar Reformatorul-demolator?

Cristina Tarcea, preşedinta ÎCCJ FOTO Inquam Photos / George Călin

Mărturisesc, fără a cădea în patima adulaţiei, că discursul doamnei Cristina Tarcea, şefa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, rostit ieri, la ora prânzului, de la tribuna Ministerului Public, la bilanţul acestei instituţii fundamentale a statului de drept, m-a uns pe suflet.

Îi urmărisem şi anul trecut discursul despre acelaşi subiect (presiunile clasei politice, infractorilor şi lacheilor acestora din mass-media asupra sistemului de justiţie), dar atunci o făcuse mai mult aluziv, păstrând pentru finalul alocuţiunii sale şi o premoniţie: vor veni vremuri grele pentru oamenii chemaţi să înfăptuiască actul de justiţie în România. Adică pentru judecători, pentru procurori (mai ales pentru aceştia), dar şi pentru CSM.

Şi iată că acele vremuri au venit în România lui 2018. Un an în care Parlamentul, Guvernul, dar şi - culmea - Curtea Constituţională, neţinând cont că ţara noastră a semnat Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană, precum şi Mecanismul de Cooperare şi Verificare, au început să „modeleze“ Sistemul de Justiţie din ţara noastră după chipul şi asemănarea politicienilor de la toate nivelurile intraţi în conflict cu legea şi mânaţi de un singur gând: ca tot ce au furat ei de-a lungul timpului să rămână bun furat (ca în zicala „ce a mâncat lupul e bun mâncat“), iar prin modificare legilor care-i incriminează să poată intra în posesia unui cazier mai curat ca Albă ca Zăpada.

Urmărind firul pamfletar al doamnei judecătoare de cel mai înalt rang profesional şi punând cap la cap toate informaţiile arhivate de mine, de-a lungul timpului, despre personajele obsedate de ideea încălecării Justiţiei, prin aducerea sub controlul LOR a judecătorilor, procurorilor, a CSM, DNA, DIICOT şi a noii secţii de investigare a magistraţilor cu presupuse „bube-ncap“, am ajuns la concluzia că cercul „impostorilor-ticăloşi“ şi a „reformatorilor-demolatori“ se restrânge la câteva nume. Nu mai mult de patru-cinci. Deocamdată, în presă, sunt vehiculate, dubitativ, doar trei nume. Însă şi acelea cu semn de întrebare. Să fie Dragnea? Să fie Dorneanu? Să fie Toader?

Analiştii oneşti vor descifra acest mister cât de curând. Şi vom vedea cine sare în apărarea celor vizaţi. Dacă o vor face echipele de zgomote de la Antena 3 şi România TV, înseamnă că aşa e. De ce? E simplu: acolo îşi fac veacul cei trei (plus Tăriceanu) pentru a le vorbi românilor (pentru a-i manipula, mai pe româneşte) despre „reformarea“ Justiţiei. Ce fel de reformă? Am spus: după chipul şi asemănarea lor. Şi mai pe româneşte: după interesele lor. Şi cum să facă asta? Tot simplu: scăpând de Laura Codruţa Kovesi, de Augustin Lazăr, de magistraţii incomozi, curajoşi, sau făcând din preşedintele statului un simplu notar.

P.S. Fiindcă am adus în atenţie numele Kovesi, nu pot să nu mă bucur, ca român, de prestaţia acesteia, fără cusur, în forurile europene chemate să desemneze procurorul general al Uniunii Europene. Şi, în acelaşi timp, să zic doar atât: ruşine Guvernului Dăncilă, parlamentarilor şi europarlamentarilor PSD+ALDE care au încercat pe toate căile, îndeosebi prin scrisori mincinoase, să o împiedice să candideze pentru ocuparea acelui post atât de înalt; ruşine tuturor celor care au acuzat instituţiile europene pentru „favorizarea“ româncei noastre Laura Codruţa Kovesi, cum a făcut-o liberalul roşu cu papion Călin Constantin Popescu-Tăriceanu; ruşine ziariştilor stipendiaţi de guvernul României şi vânduţi mogulilor infractori. Cu toţii au încasat o palmă pe care o vor ţine minte mult timp de acum încolo! Dacă mai au, desigur, un dram de minte neîndoctrinată. Apropo: mai sunteţi mândri de românismul vostru?