Cine era fiul actorului celebru de teatru care a semnat Armistiţiul dintre România şi Puterile Centrale, acum un secol

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comandanţii semnatari ai Armistiţiului de la Focşani  FOTO: www.focsaniulvechi.ro
Comandanţii semnatari ai Armistiţiului de la Focşani  FOTO: www.focsaniulvechi.ro

Oraşul Focşani a fost în centrul atenţiei lumii întregi către sfârşitul anului 1917, când s-a semnat celebrul armistiţiu dintre România şi Puterile Centrale.


Acum aproape un secol, în noiembrie 1917,  România accepta la Focşani  multe condiţii umilitoare, cu scopul de a-şi păstra fiinţa naţională, pe care la 27 martie 1918 a şi completat-o cu noua provincie, Basarabia.

Guvernul României a însărcinat cu drept de semnătura  pe un focşănean, anume Alexandru Lupescu, colonel  la acel moment, să accepte, în cadrul unui  orizont îngust de negociere, concesii importante în favoarea părţii adverse.

Misiunea respectivă, cu toate plusurile, dar mai ales minusurile ei a fost  îndeplinită ireproşabil de Alexandru Lupescu, căruia îi revenise sarcina militară neplăcută de la Focşani.

Aici, printre chestiunile importante ale tratativelor,  a avut măcar  satisfacţia că şi-a revăzut casa în care a crescut, dar şi pe mama sa, tatăl fiind decedat de mult timp.

lupescu

"El era fiul lui Ioan Lupescu un autor dramatic şi ctitor de teatru,  născut în Bucureşti, în anul 1837, ajuns un priceput actor în vremurile de altădată, care mergând din oraş în oraş, cu trupa şi familia sa au ajuns şi  la Focşani pe la 1869,  după cum se consemnează în Cronica Vrancei vol III.  Aici se hotărăşte să-şi construiască un teatru de zid şi să se stabilească în acest oraş, plăcându-i foarte mult. Viitorul colonel şi general creşte în această atmosferă, în care părinţii se luptau cu autorităţile ca să li se permită să ridice un teatru, pe care îl termina prin 1873, apoi  printre diferitele trupe care prestau uneori excelent  pe scenă acestui teatru de mahala, văzându-şi atât de cursurile şcolare  cât şi de plăcerea de a urmări adevărate scene de virtuozitate actoricească, atmosfera care, se pare, că i-a priit şi  i-a oferit condiţiile necesare pentru a deveni un copil conştiincios, un adolescent serios şi un adult responsabil şi alegând  o carieră militară , de altfel singura onorabila pentru cei ce nu aveau posibilităţi materiale substanţiale.  Aşa că avansând treaptă cu treaptă toată ierarhia  militară, a dovedit la momentul anului 1917 că avea suficientă prestanţă şi pricepere pentru un astfel de  moment solemn, cum a fost cel  despre care este posibil să se fi scris pe toate continentele lumii, anume Armistiţiul semnat la 26 noiembrie /9decembrie 1917 la Focşani.   Până  la momentul decesului din 1934 a ajuns general de divizie şi şef al Statului Major, dar a fost şi  politician, senator, ministru al Instrucţiunii Publice, a redactat şi lucrări de specialitate şi a  avut şi alte calităţi care se pot descoperi pe diverse surse documentare", potrivit istoricului focşănean Florin Dîrdală.

Citiţi mai multe despre armistiţiul de la Focşani

Armistiţiul de la Focşani din anul 1917, „vântul de abandon şi de trădare“. Salvarea României a venit pe termen scurt, cu consecinţe ireparabile

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite