Conferinţele BookLand, din nou la Focşani. Cine sunt cei şapte speakeri care se vor strădui să inspire şi să motiveze elevii prezenţi la dezbatere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conferintele BookLand au ajuns la a şasea ediţie, iar în premieră evenimentul se va derula anul acesta la Colegiul Naţional "Unirea".

A şasea ediţie a Conferinţelor BookLand Evolution îşi redeschide porţile pentru tinerii din Focşani pe 21 noiembrie, la Colegiul Naţional Unirea.

Adolesenţii sunt aşteptaţi astfel să stea de vorbă cu persoane care au reuşit să-şi îndeplinească visul, profesionişti consacraţ,  care se vor strădui să-i inspire pe elevi, prin exemplu personal, să facă alegerile potrivite în viaţă.

În intervalul orar 12:00-16:00 sunt invitaţi să vorbească: Ana Acatrinei, Varujan Vosganian, Alice Pruteanu, Ioan Florea, Bogdan Săcăleanu, Adrian Damian şi Alexandra Tătaru.

Ana Acatrinei – Fondatoarea evenimentului ‘Provocarea #V’: „Spunea Nichita Stănescu într-un interviu: ‘Dacă nu sunt motive să trăieşti, atunci trăieşte măcar din curiozitate.’ Faptul că trăim în era tehnologiei este pentru că cineva a fost curios la un moment dat să exploreze. De multe ori ne plângem justificat de deficienţele sistemului educaţional, dar cu toate acestea şcoala este necesară, însă nu şi suficientă, iar aici ar trebui să apară curiozitatea tinerilor de a explora diferite domenii şi de a-şi descoperi pasiunile. Între educaţie şi şcoală este un raport de la întreg la parte. Încurajez voluntariatul în rândul tinerilor deoarece acesta contribuie la dezvoltarea personală, având posibilitatea cunoaşterii unor informaţii pe care nu le pot afla de la şcoală. Suntem învăţaţi de societate să fim cei mai buni la şcoală, să luăm note mai mari decât ceilalţi, doar aşa primind recunoştinţă de la cei din jur. Eu nu încurajez să fii mai bun decât celalalt, considerând că este mai important ca mâine să fii mai bun decât astăzi şi ca în fiecare zi să fii cea mai bună versiune a ta. Cred că asta ne face să fim cu adevărat valoroşi.”

Varujan Vosganian – Scriitor, Economist, Om politic: „Se spune că politica separă şi cultura uneşte. În România există această prejudecată că politicul şi cultura sunt diferite. Eu spun că, dimpotrivă, politica românească s-a născut din cultură. Toţi marii oameni politici ai secolului XIX au fost mari oameni de cultură iar noi am făcut politică mare câtă vreme a fost făcută de aceşti oameni. Mai cred că fiecare lucru pe care îl scriem este o tentativă de a salva ceva din noi înşine. Eu, de fiecare dată când scriu o poezie, mă gândesc că, dacă aş fi dispărut cu o zi înainte, poezia aceea ar fi dispărut odată cu mine. Şi încă nu ştiu câte lucruri sunt în mine care trebuie să fie născute înainte ca eu să plec.“

Alice Pruteanu – Psiholog, Coach, Consilier Dezvoltare Personală: „Până la 19 ani ai voie să visezi şi să pui în practică orice…pentru că eşti adolescent. Gândurile tale de atunci îţi formează convingerile de mai târziu. Trebuie să crezi că poţi. Chiar dacă o iei de la zero şi având că ‘armă’ doar încrederea în tine însuţi. Dacă alergi, o să cazi…însă poţi să te ridici. Eşecul – de care avem parte toţi – este constructiv dacă vrei să înveţi din el şi să îţi construieşti stima de sine.”

Ioan Florea –  Preşedinte Asociaţia de Dezvoltare Durabilă „Focul Viu”: „Cred în voluntariat şi beneficiile dăruirii de sine. La început a fost dorinţa ca visele să devină realitate… ne doream iubire şi libertate… aşa am descoperit înălţimile. Peste munţi, prin păduri, peste pârâuri şi sub cascade am descoperit forţa pentru a merge înainte. Demersul nostru cultural mi-a schimbat viaţa…iar eu vreau să inspir cât mai multă lume cu povestea lui ‚Se poate!’.”

Bogdan Săcăleanu – Comisar Garda Naţională de Mediu, Voluntar, Antreprenor: „Într-o lume în care schimbarea este singura constantă, în care oamenii întâi îşi creează aşteptări şi mai apoi oferă ceva la schimb, normalitatea devine un ideal de multe ori nu greu de atins, dar greu de menţinut! Limitele impuse de ceilalţi sunt, de fapt, constrângerile şi presiunea societăţii care ne transformă, ne formează şi ne impune regulile jocului. Importantă este povestea care rămâne!  …la fel şi la deşeuri, e important ce rezultă din ele! #reduce #reuse #recycle”

Adrian Damian – Actor: „Pe scenă îţi pui tot sufletul, tot harul, toată concentrarea şi toată dăruirea. În slujba cui? A spectatorului, care a venit acolo să îi reaminteşti de cele mai frumoase emoţii cu care omul a fost înzestrat. Sentimente cu care vrea să plece acasă, unde se va hrăni pentru o perioadă cu această hrană spirituală de care are periodic nevoie. Pur şi simplu nu putem trăi fără artă. Fără cultură. Fără educaţie.”

Alexandra Tătaru – Profesor, Publicist: „În şcoală, teoria şi-a câştigat deja locul întâi, în defavoarea pragmatismului, adică prea puţin în direcţia formării competenţelor care ar putea pregăti tinerii pentru viaţa reală. Timpul nu e niciodată de partea noastră şi trecem iute prin el. Ce mai rămâne de făcut? Simplu. La un moment dat, fiecare copil sau adolescent trebuie să conştientizeze că fără autoeducaţie, fără cărţi şi lectură, nu prea va exista determinare. Nu sunt suficiente cele dobândite în familie sau la şcoală. Drumul de succes în viaţă al unui tânăr nu va fi pavat decât de propriile intenţii. Intenţiile altora ar trebui să reprezinte, însă, doar oportunităţile pe care le vor alege pentru următoarea etapă. Cartea va rămâne mereu un prieten de nădejde. Nu-ţi va cere nimic în schimbul lecturării ei, dimpotrivă. Îţi va oferi înţelepciunea de care ai nevoie în viaţa reală şi-ţi va face loc chiar şi în cea imaginară.” 

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite