Credinţe populare şi tradiţii pascale în Vrancea arhaică. Ce simbolizează oul roşu FOTO
0
Paştile nu au o dată fixă în calendarul creştin-ortodox, însă este obligatoriu să cadă într-o duminică, după echinocţiul de primăvară şi după lună plină.
Ne aflăm în plină Săptămână a Patimilor, când în tradiţie se spune că timpul se degradează progresiv, se întorc sufletele morţilor, se deschid mormintele iar Mântuitorul este trădat, chinuit şi ucis.
În toată această perioadă se fac sacrificii de animale, se prepară alimente rituale, se aprind lumini, se crede că animalele vorbesc şi comorile ard.
Maria Ulmeanu, şef al Secţiei de Etnografie a Muzeului Vrancei,vorbeşte despre tradiţiile din perioada sărbătorii Învierii Domnului. Vopsitul ouălor este una dintre ele, pentru că îl reprezintă chiar pe creatorul lui.
„Oul poate fi privit ca o emblemă a universului, operă a divinităţii supreme. Nu există o dată precisă când oamenii au început vopsitul şi încondeiatul ouălor, deoarece nu există nici un izvor scris care să ateste acest lucru. În ţinutul Vrancei circulă o serie de legende referitoare la originea ouălor roşii. În unele zone, femeile vopsesc şi încondeiază ouăle vinerea sau sâmbăta, chiar şi în ziua de Paşte, în Vrancea lucrurile stau diferit şi ultimele trei zile din post sunt rezervate acestui obicei. Întâlnim de Paşte ouă monocrome, vopsite de regulă în roşu, pentru că simbolizează viaţa, sângele, focul purificator, bucuria de a trăi. Întâlnim şi ouă negre, iar negrul simbolizează absolutul. Sunt şi ouă vopsite verzi, pentru verdele simpolizează reînnoirea ciclului naturii, prospeţimea, ouă galbene, care simbolizează lumina, tinereţea, recolta, ouă albastre care simbolizează cerul”, spune etnologul Maria Ulmeanu.
Pentru ţăranul român, oul pascal reprezintă mormântul cu viaţă iar spargerea cojii, eliberarea pentru o nouă fiinţare. Ciocnirea rituală a ouălor vopsite înseamnă biruinţa prin Înviere, biruinţa vieţii asupra morţii, a adevărului asupra minciunii, a binelui asupra răului.
Odinioară, în prima zi a sărbătorii, ouăle se ciocneau numai cu vârful, acest gest simbolic însemnând coborârea lui Iisus în iad şi deschiderea porţilor Raiului.
Cum se încondeiază ouăle
Tradiţia spune că la jumătatea postului se numără şi se aleg ouăle, albe pentru încondeiat, roşcate pentru înroşit.
„Se încondeiază cu ajutorul unui condei, un instrument făcut din lemn, care are la capăt un tubuleţ subţire din tablă prin care se trage un fir de păr de porc, care se înmoaie în ceară. Cu el se trasează pe ou „izvodul” (modelul dorit). Apoi oul se scufundă într-o baie călduţă cu vopsea, care se prepară din zeama unor coloranţi vegetali de preferat, pentru că dă gust bun. Se scot pe o cârpă moale şi, după ce se usucă, se încălzesc pe vatra sobei şi se şterg de ceară cu o stofă aspră de lână (cioareci). Cele mai întâlnite modele sunt: luceafărul mare, steaua după care s-au călăuzit magii, coarnele cerbului, cârja ciobanului, firul înnodat, păianjenul mare, frunza de stejar în multe variante, frunza de arţar, calea rătăcită, palma Maicii Domnului, brâul Maicii Domnului, fierul plugului, floarea Paştelui, unghia caprei, rădaşca, scrânciobul sau colţul vierului. În Sfânta Sărbătoare a Paştelui, ele nu lipsesc de pe masa niciunu-i gospodar din satul nostru, încântând privirea şi bucurând sufletul”, ne spune profesorul Sorin Pantelimon, din localitatea vrânceană Jitia.
Paştile nu au o dată fixă în calendarul creştin-ortodox, însă este obligatoriu să cadă într-o duminică, după echinocţiul de primăvară şi după lună plină.
Obiceiuri după Paşte
În zone din Vrancea se păstrează două obiceiuri care au loc a doua zi de Paşte. Acestea sunt surăţia şi vălăritul.
„Surăţia, obicei străvechi, este legat de fete, care pe tot parcursul vieţii lor vor să trăiască în bune relaţii de dragoste şi de prietenie. Cele care doresc să se prindă surate merg dis de dimineaţă la casa unei fete şi aduc fiecare pască, ouă roşii, cozonac şi o pupăză, care este o pâine împletită într-un anumit fel. Aici este şi un băiat din sat, cel mai cuminte, ales de ele să fie martor la legământul lor de credinţă.
Vălăritul, un alt obicei, grupează tinerii din sat în cete, care după ce primesc binecuvântarea preotului la biserică pleacă cu un steag alb, din casă în casă, urând tuturor belşug, sănătate şi noroc, prilej cu care ridică în braţe copiii şi apoi primesc daruri care constau în ouă, pască, cozonac şi bani. Cetele flăcăilor simbolizează oastea lui Pilat, iar steagul alb felinarul cu care aceştia au plecat în căutarea Mântuitorului Iisus Hristos, în timp ce ridicatul în braţe ar ţine de sărutul pe care Iuda i l-ar fi dat lui Iisus să fie recunoscut drept ostaş”, potrivit Marie Ulmeanu, etnolog la Muzeul Vrancei.
La rândul său, un alt obicei, „Scrânciobul”, are loc tot în a doua zi de Paşte şi adună laolaltă toţi locuitorii satului care asistă la datul în leagăn al tinerelor fete.
Leagănul, numit şi „dulap” sau „scrânciob”, este construit de tinerii feciori pentru fetele pe care le curtează. Acestea îi răsplătesc pe flăcăi pentru truda lor cu ouă roşii, pe care le ţin în sân sau în buzunare.
Se spune că cei care au fost daţi în scrânciob îşi vor îndeplini visurile, vor avea un an bogat şi vor trece mult mai uşor peste greutăţi. După zilele de Paşti, scrânciobul era dezmembrat şi depozitat de către flăcăul care se ocupase de instalarea lui şi nu se mai folosea decât anul următor la hora de Paşte.
Vă mai recomandăm:
Tradiţii şi superstiţii de Paşte la români
Mic îndrumar al celor mai frumoase obiceiuri de Paşte ale românilor. Odiseea ouălor încondeiate
Se încarcă comentariile...
