Culmea panglicilor la Focşani - după 11 ani, autorităţile locale au reinaugurat începerea lucrărilor la un bloc ANL

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările la cele 104 apartamente şi garsoniere din strada Brăilei au fost abandonate la sfârşitul anului 2004 şi au fost reluate abia astăzi.

În anul 2004, în plină campanie electorală, autorităţile din Vrancea, în goana după voturi, au promis tinerilor că le vor construi case, bazându-se pe experienţa celor peste 600 de locuinţe date în folosinţă în Focşani prin intermediul ANL.

Mai mult decât atât, pe baza listei de priorităţi, 104 tinere familii, sub vârsta de 35 de ani, au semnat contracte cu Primăria Focşani, sub încredinţarea că se vor muta în cel mai scurt timp în Cartierul Democraţiei.

Au trecut 11 ani de atunci, dar familiile respective nu au apucat să păşească în casă nouă, pentru că blocurile unde aveau repartiţie nu s-au construit.

Lucrările au fost abandonate la stadiul de fundaţie, iar astăzi, directorul general al ANL, George Ciprian Stan, s-a aflat la Focşani pentru a anunţa reînceperea investiţiei.

image

Potrivit acestuia, cele 104 unităţi locative, din care 80 sunt garsoniere şi diferenţa apartamente cu două şi trei camere, vor costa 12,4 milioane de lei, deci în medie peste 26.000 de euro de locuinţă.

Termenul de execuţie este de 18 luni, însă şeful ANL a promis că două scări de bloc să fie recepţionate până la sfârşitul anului.

image

„Nu vorbim vorbe mari. Noi am coborât termenul, astfel încât două scări să fie recepţionate între 15 noiembrie şi 15 decembrie. Mi-a confirmat constructorul în ziua când s-a semnat contractul. Este tot ce putem face anul acesta, în condiţiile în care avem asigurată finanţarea”, a precizat George Ciprian Stan, directorul general al ANL.

image

Lucrările vor fi executate de firma Lefter Construct, iar proiectant este SC Arhigrafic SRL, firmă administrată de soţul arhitectului şef de la Consiliul Judeţean Vrancea, Daniela Olaru.

La „reinaugurarea” lucrărilor a fost prezent şi Marian Oprişan, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea,care nu a ratat ocazia de a lovi în guvernele regimului Băsescu, care nu au construit nimic timp de zece ani în România.

„Am avut o discuţie foarte serioasă acum un an cu domnul Victor Ponta, primul ministru al României şi cu ministrul Dezvoltării şi Administraţiei, domnul Liviu Dragnea, cu privire la construirea de locuinţe sociale şi pentru tineri. Zece ani nu am putut construi din cauza guvernelor având în componenţă Partidul Naţional Liberal, Partidul Democrat. Regimul Băsescu nu a fost interesat de viaţa oamenilor, de tinerii care au nevoie de locuinţe. Nu am luat decizia din primul an sau din al doilea an de guvernare pentru că în primii doi ani a trebuit să reparăm mizeriile, marile nenorociri pe care guvernele regimului Băsescu le-au făcut. După ce am început să reparăm am început să ne dezvoltăm, şi în bugetul pe 2015 am prins cea mai mare sumă pentru ANL după anul 2004. Eu vă asigur că atât cele 104 locuinţe, cele 165 din Calea Munteniei, cât şi un lot suplimentar vor fi făcute. Vreau să începem anul acesta 500-600 de locuinţe la nivelul municipiului Focşani, pentru că trebuie să investim, iar o comunitate fără investiţii este o comunitatea moartă”, a spus Marian Oprişan.

image

Primarul Decebal Bacinschi a precizat cu această ocazie că tinerii care au primit repartiţie în urmă cu 11 ani şi nu şi-au rezolvat situaţia locativă între timp vor primi cu prioritate case, chiar dacă au depăşit limita de vârstă.

„Au trecut 11 ani. Cel care avea atunci 34 de ani, are azi 45 de ani. Omul are repartiţie, va primi această repartiţie, dar sunt foarte mulţi care au renunţat, alţii şi-au construit case. Oricum, lista cărora li s-au dat aceste contracte va fi luată la mână de comisia socială a municipiului Focşani”, a precizat Decebal Bacinschi.

Focşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite