Cultul personalităţii în timpul dictaturii carliste. Portretul suveranului era obligatoriu în toate instituţiile

În anul 1938, regele Carol al II-lea a instaurat în România regimul autoritar şi a desfiinţat partidele politice din ţară.

Pe 10 februarie 1938, regele Carol al II l-a demis din funcţia de prim-ministru pe Octavian Goga şi şi-a asumat puteri dictatoriale, constituindu-şi propriul guvern, avându-l alături pe patriarhul Miron Cristea. Zece zile mai târziu, acesta semna decretul de promulgare a noii Constituţii care legifera sfârşitul regimului parlamentar în România şi instaurarea dictaturii.

Această nouă Constituţie, în ciuda caracterului ei social, concentra toate puterile politice în mâna Relui şi i-a permis lui Carol al II-lea să instaureze un regim autoritar, cu oameni numiţi de el în teritoriu. Orice altă activitate politică era considerată clandestină.

Caracteristic pentru acea perioadă a fost manifestarea cultului personalităţii. Potrivit documentelor de arhivă, autorităţile au impus achiziţionarea de sute de tablouri cu chipul lui Carol la II-lea, care să fie puse în toate instituţiile, totul fiind urmărit cu stricteţe. În data de 6 martie 1939, în urma unui control, a fost trimisă o adresă Prefecturii Putna care informa că în birourile preşedinţilor Tribunalului şi Procuraturii nu se găseau pe perete portretul Regelui Carol al II-lea şi se dispunea luarea de măsuri ca toate localurile oficiale să fie înzestrate cu portretul regelui.

“Deşi autorităţile putnene aveau nevoie de 200 de portrete ale Regelui şi 122 ale rezidentului regal, la finele lunii martie a anului 1939 Constantin C. Giurescu decidea să se achiziţioneze doar portretul regelui Carol al II-lea. Dovedind ataşament faţă de profesionalismul şi mai ales caracterul rezidentului regal Constantin C. Giurescu, într-un timp foarte scurt autorităţile din 26 de comune putnene au achiziţionat peste 100 de portrete ale acestuia, în valoare de 16.500 de lei”, spune istoricul focşănean Ionuţ Iliescu, în lucrarea Cronica Vrancei.

Totodată, acelaşi rezident regal mai avea de îndeplinit şi alte sarcini obligatorii, legate de comemorarea marilor bărbaţi de stat, cum a fost spre exemplu comemorarea Patriarhului Miron Cristea, la moartea căruia s-au organizat evenimente de preamărire a sa.

Propagandă şi cenzură

Tot în aceeaşi perioadă a fost înfiinţat un minister al propagandei, coordonat de aceeaşi rezidenţi regali, comitet care avea sarcina de a combate "zvonurile provocatoare şi dăunătoare intereselor naţionale".

În acea perioadă, rezidenţii regali şi prefecţii erau obligaţi să aplice cele mai severe pedepse funcţionarilor care alarmau fără temei opinia publică. La 30 iulie 1940 s-au pus bazele Comitetului Judeţean de Informaţie şi Propagandă, cu sediul la Focşani. Din comitet făceau parte prefectul, profesori, dar şi preoţi, care aveau rolul de a aduce “o redresare morală, vorbind locuitorilor în biserică despre dragostea de neam, de legătura sufletului românesc cu provincia de peste Prut, să insufle nădejdea într-apropiată realipire, să creeze o stare de încredere în măsurile luate de guvern şi în viitorul ţării”, după cum se precizează într-un document de arhivă.

Acest comitet mai răspundea şi de difuzarea ştirilor oficiale în rândul opiniei publice.

“În luna august, prefectul judeţului Putna, colonelul Vasile Ionescu, informa rezidentul regal cu privire la cenzura aplicată unor articole în ziarul local naţionalist <<Sentinela>>, deoarece aveau un ton alarmist, blamând poporul român şi folosind cuvinte josnice şi ameninţătoare. Acelaşi rezident trimitea Prefecturii o serie de măsuri în ceea ce priveşte cenzura. Aflăm pe această cale că erau interzise atacurile la adresa Coroanei, Familiei Regale, Monarhiei, Dinastiei, persoanelor din anturajul regelui Carol al II-lea”, spune istoricul Ionuţ Iliescu.

Măsurile erau însă mult mai multe şi erau cenzurate de asemenea atacurile şi ofensele contra şefilor de state străine, fie ei capete încoronate sau preşedinţi de republici.

“O categorie aparte o formau interdicţiile referitoare la filmări, picturi sau schiţe vizând zona frontierei, lucrările de artă, fabrici sau uzine de război, militare sau civile, orice fel de stabilimente păzite de armată, interiorul fabricilor militare, regiunile petrolifere”, mai precizează Ionuţ Iliescu.

Dictatura carlistă a luat sfârşit în vara anului 1940, după ce izolată pe plan internaţional România avea să accepte pierderea Transilvaniei de Nord, Bucovinei de Nord şi Basarabiei. Presat de aceste evenimente, Carol al II-lea l-a adus la putere pe generalul Ion Antonescu, apoi a abdicat în favoarea fiului său, Mihai.