Cum a dispărut comuna Lacul lui Baban după alunecările de teren din 1970

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lacul lui Baban  a fost cea mai importantă localitate de pe teritoriul actualei comune Gura Caliţei în tot secolul al XIX-lea şi până la marile alunecări de teren din anul 1970.

 După marile alunecări de teren din anul 1970, când satul reşedinţă de comună, Lacul lui Baban a fost declarat „sat în dezafectare” s-a schimbat numele comunei în Gura Caliţei precum şi reşedinţa comunei în satul Gura Caliţei.

Foarte mulţi locuitori din această zonă s-au refugiat în comuna Dumbrăveni, mai ales după alunecările de teren din anul 1981, care practic au marcat desfiinţarea unui sat – Bălăneşti, care în 1977 număra 34 de familii, iar în prezent mai are doar 4 familii.

Alunecările de teren au afectat şi satele Dealul Lung şi Lacul lui Baban, de unde au plecat de asemenea mai multe familii, stabilindu-şi domiciliul şi întemeindu-şi gospodării fie în Dumbrăveni, sau la Gugeşti, unde au întemeiat chiar un cătun al comunei numit Satul Nou. Profesorul Mihai Momanu şi inginerul Corneliu Bălan descriu pe larg în monografia comunei Gura Caliţei momentele dificile din acei ani.

„În anul 1969, s-a dat în folosinţă noul local al Primăriei, jos pe Costinoaia, dar la scurt timp după inaugurarea sa au avut loc marile alunecări de teren din 1970, care l-au afectat , determinând mutarea sediului primăriei în casele fostului proprietar Mişu Bogdan din Gura Caliţei, schimbându-se atât satul de reşedinţă al comunei cât şi denumirea acesteia. Această situaţie a afectat foarte mult o parte a cetăţenilor din satul Lacul lui Baban, care se mândreau cu vechimea comunei lor şi care considerau pripită şi nejustificată atât demolarea localului primăriei, afectat doar parţial de alunecări cât şi schimbarea reşedinţei comunei. Aceste alunecări de teren din mai 1970 au dus şi  la avarierea noului local de şcoală dat în folosinţă cu câţiva ani mai înainte şi a multor locuinţe. A venit şi armata pentru a ajuta la restabilirea circulaţiei, au venit reporterii de la radio şi televiziune, printre care şi cunoscutul realizator de televiziune, Aristide Buhoiu care a transmis reportaje privind alunecările de teren şi consecinţele acestora, iar satul Lacul lui Baban a devenit sat în dezafectare, perspectivele sale de dezvoltare fiind limitate”, arată autorii monografiei.

Marile alunecări de teren din anul 1970 au afectat şi  localul nou de şcoală. Fiind avariat în noaptea de 19 – 20 mai 1970, localul a început pur şi simplu să se prăbuşească.

Mobilierul şi materialele didactice au fost salvate de către echipele formate din cadre didactice, elevi şi cetăţeni şi depozitate apoi în vechiul local de şcoală.

Alertaţi, au sosit  la faţa locului reprezentanţi ai organelor judeţene şi centrale, în frunte cu primul secretar al Comitetului Judeţean al PCR, Simion Dobrovici şi cu Petre Lupu, ministrul muncii, care au luat măsuri imediate.

„Sunt trimise unităţi ale armatei pentru a ajuta la restabilirea circulaţiei. Până la sfârşitul anului şcolar, cursurile şcolare s-au desfăşurat în corturile militare româneşti, instalate ceva mai sus de şcoală, în livada I.A.S. Coteşti. În aceste corturi au fost amenajate bănci, catedre şi table şcolare, direct pe iarbă.Satul Lacul lui Baban, în urma alunecărilor, a fost declarat sat în dezafectare prin decret al Consiliului de Stat şi în consecinţă, nu mai era voie să se construiască nimic. În cele din urmă, comisia de anchetă condusă de Vasile Moise, secretar al Comitetului Judeţean al P.C.R., şi-a dat acordul pentru terminarea localului de şcoală, ceea ce a fost totuşi o concesie acordată satului”, mai scrie Mihai Momanu în lucrare.

Astăzi, în satul Lacul lui Baban locuiesc peste 300 de familii. Teama oamenilor de alunecările de teren nu a dispărut, mai ales că de curând alte sate componente ale comunei, cum este Raşca şi Dealul Lung au fost afectate după ce pământul a luat-o din nou la vale.

Mai puteţi citi:

FOTO-VIDEO Situaţie disperată la Gura Caliţei, unde casele o iau la vale

La Gura Caliţei fuge pământul cu case cu tot

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite