Cursuri gratuite de utilizare a calculatorului şi internetului, pentru vârstnici, la Biblioteca Judeţeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vârstnicii vor învăţa să utilizeze calculatorul
Vârstnicii vor învăţa să utilizeze calculatorul

În perioada 25 februarie – 1 martie 2013, la Centrul de Formare Profesională al Bibliotecii Judeţene ”Duiliu Zamfirescu” Vrancea o nouă serie de seniori învaţă să utilizeze calculatorul şi internetul.

În această săptămână, cei 8 participanţi vor învăţa timp de 3 ore pe zi, cum să-şi găsească informaţiile utile prin accesarea internetului, să utilizeze poşta electronică, să deprindă noţiuni de redactare a unui text şi să comunice on-line pe Yahoo Messenger.

Pentru că tot mai mulţi vrânceni se înscriu la aceste cursuri, existând deja o listă de aşteptare, Biblioteca Judeţeană Vrancea va oferi în continuare acest serviciu nou de instruire pentru adulţi, pe tot parcursul anului, în ultima săptămână a fiecărei luni, în ordinea înscrierilor.

Cursurile vor avea loc la Secţia pentru Copii şi Tineret, strada Nicolae Titulescu, nr. 12.

„Centrul de Formare Profesională al Bibliotecii Judeţene Vrancea, coordonat de doamna Margareta Tătăruş, îşi propune în acest an să diversifice oferta de cursuri gratuite pentru comunitate, dar  şi categoriile de public beneficiare ale acestora. Interesul real pentru acest domeniu, calitatea cursurilor oferite, rezultatele obţinute anul trecut, recomandă nu numai  utilitatea învăţării pe tot parcursul vieţii, cât  şi necesitatea  evaluării  permanente a  misiunii bibliotecii publice”, a precizat Teodora Fîntînaru, diretor Biblioteca Judeţeană.. 
 

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite