De Dragobete a fost Ru-Pe-Re!

În luna februarie trebuia să se vorbească şi trebuia să se simtă, din toate incheieturile, IUBIRE! Am scris din simţămintele mele despre iubire şi am transmis iubire. Am adunat laolaltă prieteni şi „prieteni”, părinţi şi copii, opinii şi atitudini.

Dacă ar fi fost Do-RE-SOL-MI, v-aţi fi dus cu imaginaţia la dorinţa sufletească şi amorul cel duios. Dar nu e chiar aşa!

Simt că totul se prăbuşeşte de câteva zile. Iubirea nu  mai este iubire atunci când vorbim despre dragostea politică ce, nu demult, se închega în „Alianţa” de nedespărţit stânga-dreapta. Simt că, în continuare, în ciuda sentimentelor maselor, saţietatea scandalului contra dorinţei normalului, fac ca „mai marii” noştri să adopte „declaraţii de divorţ” în loc să-şi iubească electorii şi ţara, preferând să-şi iubească sinele sau, eventual, partidul apăsat de orgoliul ruperii de rânduri în prima linie.

În continuare, iubirea politică este bazată pe interese. Ce îmi dai să te iubesc? Un fotoliu? Două? Nu e suficient de mare? Dacă nu îmi dai ce îmi doresc, divorţez!

DA! Mă despart de tine şi mă aliez cu cel care este de acord cu mine! Aşa?! Dar cine te crezi? Faci istericale? Nu ai niciun drept! Te-am ajutat când ţi-a fost mai greu şi acum o faci pe nebunul? La divorţ!
Scurt!

Iar martorii, de stânga sau dreapta, cu afinităţi pe indivizi şi de o parte sau de altă parte, se uită, analizează şi rămân în drum aşteptând „citaţia”. Bravos!

Citaţia vine din ambele tabere! Şi de la „EA” şi de la „EL”. La cine te duci? Aşteaptă şi copilul eventual, să decidă! Ia zi tu copile? La cine te duci? La mami sau la tati? Ia zi tu ţâncule, dacă ai împlinit 12 ani ce decizi? În cazul nostru, ţâncul trebuie să aibă 18 ani!

„Tata socru`” stă  şi râde înfundat, precum Moromete cu ţigara între buze, fie în în colţul din dreapta gurii, fie din cel din stânga: “hi hi hi hi … ce se ceartă ăştia ca chiorii”… “ce mă distrez.. hi hi hi”…!

Şi tot aşa, din iubire în iubiri, în divorţuri şi SOL-MI-RE, de  se RU-PE-RE în veşnicie până la o altă ALE- GE-RE în FA major sau SI bemol, cu DE-MI-SOL sau FA-MI  să MOR, de dor şi de-o iubire, de ţară şi de DO-r să mai trăiesc ceva frumos, liniştitor.

HÂC! E SOL şi DO MA-jor(c)!