De ce nu se înghesuie constructorii la lucrările publice din Focşani. Explicaţiile primarului şi consilierilor locali

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe licitaţii organizate de Primăria Focşani pentru unele lucrări de investiţii mai mari sau mai mici din Focşani au fost anulate din lipsă de ofertanţi.

De la preluarea mandatului de primar al Focşaniului, Cristi Misăilă s-a plâns în continuu că lucrările de investiţii scoase la licitaţie de municipalitate trenează din cauză că firmele de construcţii nu se prezintă la licitaţie.

Spre exemplu, în Cartierul Democraţiei, lucrările de sistematizare pe verticală au fost scoase la licitaţie de trei ori şi de tot atâtea ori firmele din domeniu au declinat oferta. La fel s-a întâmplat şi în cazul intenţiei de modernizare a pasajului de la Cinematograful Balada, dar şi alte câteva obiective de interes din Focşani.

O dispută pe acest subiect a avut loc şi la şedinţa ordinară din luna iunie a Consiliului Local, unde edilul a venit cu aceeaşi placă a lipsei constructorilor, motivând că standardele de cost, pe care Primăria este obligată să le respecte, fac neatractive lucrările scoase la licitaţie.

Cu alte cuvinte, dacă sumele din oferte ar fi mai mari s-ar înghesui constructorii la lucrări. Idee combătură de consilierul UNPR Costel Bîrsan.

“Întotdeauna, la primărie, costurile sunt de trei-patru-zece ori mai mari decât în mediul privat. Şi totuşi nu sunt participanţi cum susţineţi dumneavoastră. Problema nu este acolo. Din punctul meu de vedere şi după cum am discutat şi cu aţi constructori problema este că nu vor să vină aici la Focşani. Le este frică, le este teamă. Aici, în Focşani, reputaţia ţi-o construieşti greu, o pierzi repede şi o reconstruieşti şi mai greu. Eu personal am discutat cu câţiva constructori care mi-au zis că poate să li se dea de 20 de ori şi aici nu vin”, a spus Costel Bîrsan.

Primarul Misăilă a reacţionat, găsind imediat o explicaţie faţă de subiectul în discuţie.

“Domnule consilier, aveţi perfectă dreptate, dar ştiţi de ce nu vin în Focşani? Dintr-un singur motiv: pentru că sunt foarte exigent la calitatea lucrărilor. Întrebaţi-l pe domnul viceprimar Iorga şi colegii din Biroul de Investiţii de câte ori am întors constructorul la ANL-urile din Democraţiei. De trei ori. Am fost personal şi am verificat şi verific fiecare lucrare în parte şi probabil de asta nu vin. Consideră că dacă vin la stat pot să-şi bată joc de banul public”, a spus primarul Cristi Misăilă.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite