Programul de achiziţionare a 36 de autobuze electrice de către municipiul Focşani, derulat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, mai parcurge o fază de licitaţie, după ce anul trecut participanţii au fost descalificaţi. Prezent marţi la şedinţa de Consiliu Local, unde s-a aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli al Societăţii de Transport Public Focşani, directorul companiei a răspuns curiozităţilor unor aleşi locali.
„Să sperăm că nu vom păţi şi noi cu autobuzele cum s-a întâmplat la Primăria Bucureşti, cu tot felul de turcisme şi chinezisme. Sperăm să avem autobuze de calitate, autobuze bune, care să facă faţă cerinţelor călătorilor şi să dea un plus de calitate municipiului Focşani”, a spus consilierul liberal Costel Bîrsan, motivat şi de faptul că instituţia care organizează licitaţiile este Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţie, condus de vrânceanul Ion Ştefan.
Răspunsul sincer al directorului de la Transport Public i-a dezarmat pe toţi, concluzia desprinsă fiind că ţara noastră este una de mâna a doua în Uniunea Europeană
„Vreau să vă dezamăgesc domnule consilier, pentru că am văzut şi celelalte licitaţii care s-au desfăşurat. Şi nu au venit nici Mercedes, nici Volvo, nu au venit decât autobuze fabricate în Turcia şi China. Nu vă aşteptaţi să vină în Focşani autobuz fabricat în Vest. Şi vă spun şi de ce. Cererea este atât de mare în Vest şi la alte preţuri decât la noi în România, mult mai mari. În cel mai bun caz o să vedem autobuz cehesc sau polonez, dar nu o să vedeţi marfă din partea de Vest a Uniunii Europene”, a precizat Ionel Diaconu, singurul director lăudat pentru activitatea sa din cadrul societăţilor la care acţionar este Consiliul Local Focşani.
Pentru Focşani, întreaga investiţie se ridică la aproximativ 83 de milioane de lei, din care contribuţia municipalităţii din Focşani este de 2%.
Vă mai recomandăm:
Focşănenii nu vor circula prea curând cu autobuze electrice prin oraş. Ce s-a întâmplat la licitaţie
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
36 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
In concluzie, saracia in care ne-a mentinut PSD-ul nu ne permite sa platim marfa de calitate pentru ca nu avem cu ce. Prelungirea logica a acestei concluzii este urmatoarea: nu produsele de calitate inferioara (comparativ cu vestul Europei) sunt problema, ci calitatea de mana a 14-a a celor care au administrat aceasta tara din partea lui Iliescu si a urmasilor sai, agenti rusi cu si fara acoperire.
# Hoban Razvan Nu saracia Razvane , ca nu cumperi autobuze in fiecare zi . Contractele au o hiba majora , insista pe cel mai mic pret de achizitie . Asa ca de atitia bani , atita peste . Mai adauga si ''zeciuiala'' practicata si adaugata pretului la ''portile orientului'' si ai sa vezi ca firmele serioase nici nu se baga la asa alishverishuri .
@ Radu Mircea Da, asa este, de cati bani atata peste, dar nu saracia ne obliga sa cerem cel mai mic pret de achizitie, pentru marfa de proasta calitate? Si, cum datorita starii de inapoiere si saracie am stat multumita PSD-ului, rezulta ca afirmatia este cat se poate de corecta. Din pacate, se adauga si "zeciuiala" care, e un alt adevar, nu mai e de un leu din zece ci chiar doi sau trei, in foarte multe cazuri, chiar si la sume mari si foarte mari.
corupt, sarac si cu pretentii.?? rabdati si inghititi. rabdati si inghititi. Love you Romania
sigur municipalitatea a contribuit doar cu 2%,restul sunt bani europeni?pai stie Bruxellul ca investim banii lor in turcisme si chinezisme.poate nu au aflat nici ca subventioneaza lucerna pentru oile saudite din Insula Mare a Brailei.mai diacone,mai ioane nu aia te trateaza ca pe o sluga,tu ai atitudinea asta atunci cand nu poti ajunge la masa stapanului decat in genunche cum spunea un renumit prof de aritmetica.
Vezi toate comentariile (36)