De ce s-a numit Vrancea, peste 500 de ani, judeţul Putna. Celebra mănăstire se află la sute de kilometri mai în nord

Harta judeţului Putna

Denumirea de Vrancea datează din anul 1968, după împărţirea administrativă a României. Până atunci, de la 1431, judeţul s-a numit Putna, apoi, la 1591 a devenit ţinutul Putnei, prin contopirea cu cel al Adjudului.

În anul 1968, când s-a făcut împărţirea administrativ teritorială a ţării, s-a luat decizia înfiinţării judeţului Vrancea. Până atunci, timp de peste 500 de ani judeţul a fost cunoscut ca Putna, deşi de denumirea de Vrancea se vorbea tot de câteva sute de ani.

Ţinutul Putnei a fost atestat documentar la 2 iulie 1431. Împreună cu Ţinutul Adjudului, atestat în 1460, s-a contopit în 1591 sub denumirea de Ţinutul Putnei, condus de un staroste până la 1859. Printre starostii Putnei s-au numărat şi cronicarii moldoveni Miron Costin -1688  şi Ion Neculce - 1732.

Până la jumătatea secolului al 19-lea, Ţinutul Putnei, cu reşedinţa în Focşanii Moldovei, a evoluat paralel şi în acelaşi ritm cu judeţul învecinat, Râmnicu-Sărat, cu reşedinţa în Focşanii-Munteni, ţinutul fiind condus de un căpitan de margine, cu aceleaşi atribuţiuni ca şi starostele.

Între cele două unităţi administrative, despărţite de hotarul Milcovului, au existat în permanenţă legături economice, administrative, culturale, matrimoniale.

Două sate de graniţă au format oraşul Focşani

“Rezultat al contopirii satelor Stăieşti şi Brătuleşti, aflate pe hotar, aşezarea, cu numele Focşani, este atestată documentar într-o condică negustorească de la Braşov din 1456 şi un document semnat de domnitorul Tării Româneşti, Alexandru Vodă, la 1575. Separat, în Focşanii Moldovei şi Focşanii Munteni, ca centru administrativ al celor două ţinuturi, Putna şi Râmnicu-Sărat, târgul evoluează unitar ca o aşezare de graniţă, căpătând un accentuat caracter negustoresc. Rezistând grelelor încercări ale secolelor 17-şi 18, respectiv ciuma de la 1718, năvălirile tătarilor de la 1735 şi 1758, războaiele dintre anii 1768-1774 şi 1787-1792 dintre trupele ruso-austriece şi otomane, pustiirii din 1821, ciumei din 1828 şi deselor incendii, oraşul a cunoscut, în a doua jumătate a sec. al 19-lea, după unificarea sa, la 1862, o rapidă dezvoltare economică şi edilitară, culturală şi socială”, se arată într-un istoric al judeţului Putna.

Celelalte oraşe ale Ţinutului Putna

Oraşul Mărăşeşti a fost atestat la 20 august 1455, într-un document emis de domnitorul Moldovei, Petru Aron. Până la sfârşitul secolului al 18-lea, aşezarea nu avea mai mult de 50 de familii de ţărani răzeşi. La jumătatea secolului al 19-lea, zona aparţinea marilor moşii ale lui Constantin Catargiu şi Gheorghe Negropontes.

Construirea căilor ferate Mărăşeşti-Bacău, Mărăşeşti-Focşani, Mărăşeşti-Panciu şi Mărăşeşti-Tecuci transforma localitatea într-un important nod de cale ferată.
Cu eroicele lupte din vara anului 1917, în contextul Primului Război Mondial şi al Războiului Întregirii Neamului, Mărăşeştii îşi înscrie numele pe frontispiciul istoriei europene şi naţionale.

Adjud, peste 500 de ani de istorie

Aşezat la confluenţa râurilor Trotuş şi Siret, a celor două artere de circulaţie - spre nordul Moldovei şi spre Transilvania - Adjudul a devenit un important centru administrativ, comercial şi punct strategic militar.
Ca centru administrativ al ţinutului cu acelaşi nume este menţionat într-un document al domnitorului Ştefăniţă Vodă (1517-1527), în timpul lui Petru Rareş şi într-o cronică polonă la 1566. În 1591, ţinutul intră în componenţa Ţinutului Putnei.

“La 1600, la Adjud au făcut joncţiunea cele două armate ale lui Mihai Viteazul, una venind din Tara Românească, alta din Transilvania, pe Valea Trotuşului, îndreptându-se apoi, spre Iaşi şi Suceava. Între 1787-1792, a devenit locul unor confruntări militare dintre armatele ruso-austriece şi otomane. În urma acestor confruntări şi a deselor revărsări ale Siretului, locuitorii s-au strămutat la trei kilometri mai la sud, întemeind Adjudul Nou, atestat documentar la 1795. În a doua jumătate a secolului al 19-lea, ca urmare a construirii căilor ferate Mărăşeşti-Bacău (1872) şi Adjud-Tg.Ocna (1884), a depoului de locomotive (1880), Adjudul devine un important centru feroviar care-i va influenţa benefic, economic, social şi demografic evoluţia sa din secolul 20", se menţionează în istoricul Putnei.

Odobeşti, centru viticol şi negustoresc

Ca aşezare umană, este atestată documentar odată cu înfiinţarea Episcopatului cumanilor la 1227. O hotărnicie dată de domnitorul Moldovei, Miron Barnovski delimita moşia târgului Odobeşti la 17 septembrie 1626. Odobeştiul a cunoscut un ritm intens de dezvoltare în secolele 18 şi 19, fiind cunoscut ca centru viticol şi negustoresc. La 1861 devine comună urbană.

Panciu, o istorie zbuciumată

A luat fiinţă la începutul secolului al 18-lea, dezvoltându-se îndeosebi ca un centru negustoresc, de legătură între zona de munte cu aceea de deal şi de şes şi ca centru viticol. La începutul secolului 19 devine târg, pentru ca mai apoi să devină comună urbană.

Pustiit de marele incendiu din 1869, reclădit, cade sub efectele distrugătoare ale cutremurelor din 1894 şi 1940. De fiecare dată se reface prin eforturi aproape dramatice şi revine în viaţa judeţului ca unul dintre importantele sale centre administrative, comerciale şi viticole.

Un opozant al lui Ceauşescu trimis să administreze Vrancea

În 1968, în urma unor dezbateri destul de complicate în Comitetul Central al Partidului Comunist Român, s-a luat decizia înfiinţării judeţului Vrancea.

Tot atunci Focşaniul este declarat municipiu, sarcina de a duce la îndeplinire acest ordin revenindu-i ministrului de interne de la acea vreme, Cornel Onescu.

"Pe 17 februarie 1968 ia fiinţă judeţul Vrancea, iar Focşaniul e declarat Municipiu.   Cornel Onescu, ministrul de interne,  e trimis în calitate de membru al CC al PCR să ne organizeze conducerea, economia, sănătatea, administraţia.  Cornel Onescu, fost adjunct al lui Răutu la propaganda, apoi al lui Ceauşescu la cadre, s-a pensionat în 1982, în urma refuzului de a participa, ca preşedinte al sindicatelor, la persecutarea membrilor aşa-zisei secte a “meditaţiei transcendentale”. În martie 1989 a fost printre cei contactaţi pentru semnarea “Scrisorii celor şase”, însă nu a făcut-o, pentru a nu-şi pune în pericol fiica şi mai ales nepoţii. Evident, semnătura unui membru al grupului aparatului de partid ar fi făcut ca “Scrisoarea” să cântărească mult mai greu şi să aibă alt impact în lumea activiştilor mai tineri, în raport cu veteranii ilegalişti gen Brucan, Pârvulescu ori Apostol”, ne spune istoricul focşănean Florin Dârdală.

Hotărârea privind delimitarea administrativ teritorială a municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Vrancea a fost dată pe data de 27 mai 1968, de către Ilie Verdeţ, preşedintele consiliului de miniştri.
Conform acestei hotărâri, Vrancea avea un municipiu, patru oraşe, 59 de comune şi 331 de sate.

Între timp, oraşul Adjud a devenit municipiu iar numărul comunelor din Vrancea a ajuns la 68.